Jurnalista Nora Dincă, mărturisire după moartea actorului Doru Ana: M-am gândit mult dacă să fac această confesiune publică. Această descoperire a fost pentru mine un cutremur de mare magnitudine
Autor: Ioana Dinu
Data actualizării:
Data publicării:
Jurnalista Nora Dincă a făcut o mărturisire după moartea actorului Doru Ana.

„A fost parte din familia mea. Prietenul tatălui meu, de la grădiniță, vreme de 50 de ani. L-am adorat în copilărie, în adolescență, în facultate mi-a fost și profesor de actorie, în ultimii 3 ani, l-am adorat și mai tare.

Când tata a murit, el mi-a rămas tată la nivel de comunicare esențială pentru sinele meu. După 2017, ne-am rupt sufletele, reciproc și sistematic, din motive de luptat pe baricade diferite și diferențe ireconciliabile de principii. Această descoperire a fost pentru mine un cutremur de mare magnitudine, care mi-a lăsat un mare hău în suflet.

Ne mai întâlneam totuși, la mormântul tatălui meu, și vorbeam la telefon - îi plăcea să mă zgândăre cu subiectele politice sau poate tot spera să-i mărturisesc într-o zi că sunt constrânsă de locul de muncă să fiu cu "reziștii".

Ultima oară ne-am întâlnit fizic acum doi ani, la revederea de 20 de ani de la terminarea facultății. De acolo e fotografia. Și atunci, dar mai ales acum, în noaptea asta, am înțeles că, în ciuda a tot, a tuturor prăpăstiilor care s-au căscat între noi, două punți au rămas intacte: una de suflet (el a fost prietenul de-o viață al tatălui meu, iar legătura lor a dăinuit chiar și după ce tata nu a mai fost) și una de respect profesional (a fost un actor și un profesor de actorie minunat).

M-am gândit mult dacă să fac această confesiune publică. Dacă nu e ipocrită sau/și inutilă, dat fiind că e tardivă. Dacă mai are vreun rost. Are. Pentru mine.Tăcerea, din parte-mi, în acest moment, ar însemna indiferență, cea mai mare ofensă. Și ar fi o minciună. Pentru că acum plâng, pentru că i-am aprins lumânări în toată casa, pentru că mă înduioșează să-mi imaginez cum s-a regăsit în sfârșit cu tata și o să stea ei la povești și bancuri o veșnicie”, a scris Nora Dincă.

VEZI ȘI: Mircea Badea: NOU coșmar pentru UE din cauza războiului din Ucraina: S-ar putea să vină și acest moment

Actorul Doru Ana a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 68 de ani.

„Cât de trist! Ştiam cât de bolnav a fost! Şi totuşi fostul meu coleg de an, prin dispariţia lui tragică îmi lasă un gol greu de suportat in suflet! Sunt copleşit de emoţie! Dumnezeu să te ierte, Dorule, şi să te ocrotească de-a dreapta Sa, pentru că meriţi prin tot ce ai creat şi pentru modestia şi verticalitatea ta! Drum lin în Lumină!", a scris regizorul Lucian Sabados, într-un comentariu.

Şi actriţa Medeea Marinescu a scris că regretă plecarea profesorului şi actorului Doru Ana.

„Astăzi, unul din profesorii mei de la clasa de actorie a plecat într-o stea. Actorul Doru Ana. Dumnezeu să îl odihnească!", a scris Medeea Marinescu pe pagina sa de Facebook.

Articole similare

Top citite
Foto: Freepik

Elicopterul trimis de NASA pe planeta Marte a transmis ultimul său mesaj spre Terra

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

De ce a fugit prinţesa moştenitoare a tronului olandez în Spania: "Consecinţe enorme asupra vieţii sale". Și Mark Rutte a fost vizat

FOTO: captura video Instagram @Celine Dion

Documentarul despre Celine Dion va fi lansat în iunie

Fotografie de la Sarah Chai/ Pexels

Efectele pozitive ale mișcării asupra sănătății mintale

The Beatles

Filmul documentar "Let it Be" al trupei The Beatles a fost restaurat și se îndreaptă spre Disney+

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Cum scapi de grăsimea de pe abdomen


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole
pixel