Jurnalul intim al Reginei Maria a fost achiziționat de Ministerul Culturii
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
"Jurnalul intim cu scoarţe verzi al Reginei Maria a României" a fost achiziţionat de Ministerul Culturii.

Ministerul Culturii şi-a exercitat dreptul de preempţiune pentru un bun cultural mobil clasat în patrimoniul cultural naţional, categoria juridică "Tezaur", scos la vânzare prin Casa de Licitaţii Historic.

Astfel, după cele cinci manuscrise aparţinând lui Emil Cioran şi Mircea Eliade, achiziţionate în luna martie 2022, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a semnat astăzi şi contractul de achiziţie a manuscrisului "Jurnalul intim cu scoarţe verzi al Reginei Maria a României", care datează din anul 1910. Potrivit specialiştilor, textul jurnalului a fost redactat cu cerneală neagră, coperţile sunt moi, din pânză de culoare verde-brad, iar marginile prezintă o împletitură de mătase în nuanţa aurului antichizat. Starea de conservare a manuscrisului este una foarte bună.

"Chiar dacă nu traversăm un moment economic mulţumitor, sunt extrem de bucuros să anunţ că am reuşit să păstrăm în patrimoniul naţional o adevărată avere culturală, lăsată moştenire de o Regină colecţionară şi iubitoare de artă, un om puternic şi complex, o susţinătoare a culturii. 'Am România în gând, inimă şi suflet', spunea Regina Maria, un om cu o frumuseţe sufletească aparte, o personalitate care a avut un rol crucial în destinul şi evoluţia ţării noastre. Şi din acest motiv, statul român avea datoria morală de a păstra în patrimoniul său un bun cultural de o rară profunzime", a transmis ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Comisia constituită la nivelul Ministerului Culturii a analizat oferta de vânzare, precum şi documentaţia aferentă, constatând că aceasta este completă. Experţii au stabilit că bunul cultural mobil menţionat are certă valoare ştiinţifică şi au propus ministrului Culturii achiziţionarea acestuia, prin exercitarea dreptului de preempţiune, prin Ministerul Culturii.

Echipa de negociere a fost condusă de secretarul de stat, Diana Baciuna, prezentă astăzi la semnarea contractului de achiziţie a manuscrisului "Jurnalul intim cu scoarţe verzi al Reginei Maria a României".

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel