Klaus Iohannis, la COP27: Una dintre soluţiile durabile la criza climatică este educaţia
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Klaus Iohannis susține că una dintre soluţiile durabile la criza climatică este educaţia.

Președintele României, Klaus Iohannis a declarat, marţi, în cadrul evenimentului "Promoting Climate Change Education" organizat în marja Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27) care are loc în Egipt, la Sharm El-Sheikh, că educaţia este una dintre soluţiile durabile la criza climatică.

"Am convingerea fermă că una dintre soluţiile durabile la criza climatică este educaţia. Declanşarea schimbării comportamentale încă din primele etape prin educaţie este esenţială pentru atingerea obiectivelor noastre de reducere a emisiilor. În acest sens, în România propunem măsuri precum o platformă digitală cu resurse educaţionale privind schimbările climatice, o Săptămână Verde în timpul anului şcolar, precum şi o reţea de şcoli verzi şi o infrastructură educaţională sustenabilă", a spus preşedintele Iohannis.

Klaus Iohanis: Educaţia şi dezvoltarea de competenţe pentru economia verde ne vor ajuta să trecem de la conştientizare la acţiune



El a arătat că tinerii sunt şi vor rămâne principalii parteneri în lupta împotriva schimbărilor climatice.

"Avem nevoie de energia şi creativitatea lor pentru a ne sprijini eforturile. Conştientizarea cu privire la problemele climatice prin educaţie şi dezvoltarea competenţelor i-ar dota cu instrumentele adecvate pentru a fi agenţi puternici pentru acţiuni climatice în cadrul societăţilor. În acest sens, trebuie să profităm la maximum de iniţiative precum Anul european al competenţelor în 2023", a afirmat şeful statului.

El a subliniat că educaţia privind schimbările climatice trebuie privită ca pe o investiţie comună în viitorul nostru.

"Pe termen lung, educaţia şi dezvoltarea de competenţe pentru economia verde ne vor ajuta să trecem de la conştientizare la acţiune. Pentru aceasta, trebuie să colaborăm îndeaproape cu organizaţiile internaţionale. (...) Considerăm că subiectele legate de educaţia climatică şi dezvoltarea competenţelor trebuie discutate la cel mai înalt nivel", a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Evenimentul "Promoting Climate Change Education" este coprezidat de şeful statului alături de prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala.

Joe Biden va rămâne angajat împotriva schimbărilor climatice indiferent care va fi rezultatul alegerilor

Preşedintele american Joe Biden va rămâne angajat împotriva schimbărilor climatice indiferent care va fi rezultatul alegerilor de marţi din SUA, a promis emisarul său pentru climă, John Kerry, în cadrul conferinţei ONU pentru climă COP27 care are loc la Sharm El Sheikh, în Egipt, relatează AFP.

"Criza climatică nu ne ameninţă doar infrastructurile, economiile sau securitatea, ci fiecare aspect al vieţii cotidiene", a subliniat Kerry.

Oficialul american a făcut aceste remarci în timp ce alegătorii din SUA erau chemaţi marţi la vot pentru scrutinul de la mijlocului mandatului, considerat crucial întrucât le-ar putea acorda majoritatea parlamentară republicanilor, mai puţin favorabili acţiunii internaţionale în lupta împotriva încălzirii globale.

O victorie a republicanilor ar deschide calea revenirii la Casa Albă a lui Donald Trump, cel care a scos SUA din Acordul de la Paris din 2015 privind clima. Joe Biden a readus SUA în acest pact fundamental pentru combaterea încălzirii climei, aminteşte AFP.

În marja COP27, John Kerry şi-a exprimat de asemenea marţi speranţa că rezultatul scrutinului va fi favorabil Partidului Democrat al lui Biden.


Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

Adrian elicopter de luptă și Iorga s-au certat cu Selly

Eminem

Eminem anunță un nou album și declară 'The Death of Slim Shady'

Sursă foto: Freepik

Poate iaurtul să reducă riscul de diabet? Iată ce spun experții

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Musaca de post. Rețeta delicioasă

Captura Youtube

Oana Radu a vorbit despre declinul său din muzică: După Vocea României a venit un val și m-a dărâmat

 Foto: Facebook The Family Royal

Palatul Buckingham actualizează în mod regulat planurile de înmormântare. Ce se întâmplă cu Regele Charles


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Zendaya ar putea reveni în industria muzicală „într-o zi"

Zendaya a vorbit despre revenirea ei în industria...

pixel