Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat
Un student la o universitate...
În pofida grevei scenariştilor americani, mişcarea socială a actorilor de la Hollywood, începută în iulie, continuă să paralizeze producţia de filme şi de seriale TV în Statele Unite.
În contextul în care negocierile sunt în plină desfăşurare, sindicatul actorilor SAG-AFTRA le-a transmis membrilor săi o serie de reguli stricte pentru a celebra Halloweenul: ei nu au avut voie să se deghizeze în Barbie, Oppenheimer sau în orice alt personal susceptibil de a promova producţiile marilor studiouri de la Hollywood.
"Să ne folosim de puterea noastră colectivă pentru a trimite mesajul puternic şi clar către angajatorii noştri că noi nu le vom promova conţinuturile fără un contract echitabil", a explicat sindicatul actorilor hollywoodieni într-un comunicat recent.
Directiva a fost în mare parte respectată de pichetele de grevişti, marţi, la Los Angeles.
În faţa sediilor companiilor Netflix şi Paramount, actorii erau deghizaţi într-o manieră generică: costume de vrăjitoare, lilieci şi chiar de broască au înlocuit astfel eclectismul adoptat de obicei de americani de Halloween, care adoră să profite de această sărbătoare pentru a se costuma în supereroi şi eroine sexy.
"Ar fi puţin cam ciudat să protestăm faţă de aceste companii, dar să le susţinem în acelaşi timp", a declarat actriţa Sonia Grace, deghizată în şcolăriţă.
Optimism prudent
Huiduindu-i pe directorii marilor studiouri şi ai platformelor de streaming, colegul ei de breaslă Christan Copeland a optat pentru un costum de pisică.
Actorii americani solicită de peste trei luni remuneraţii mai bune şi garanţii în domeniul utilizării inteligenţei artificiale.
După o vară lipsită de succes, negocierile s-au intensificat în ultimele săptămâni. Cele două tabere se întâlnesc de acum aproape în fiecare zi şi afişează un optimism prudent, fără să ajungă însă la un compromis decisiv.
Dacă greva nu se va încheia în zilele următoare, este puţin probabil ca producţia cinematografică şi de televiziune să poată fi redemarată în acest an, întrucât Hollywoodul îşi închide în fiecare an porţile în perioada sărbătorilor de iarnă.
"Cred că prezenţa noastră, a tuturor, aici, le sperie pe studiouri de 110 zile încoace", a declarat actriţa Mykle McCoslin, implicată în organizarea grevelor alături de SAG-AFTRA. "Este timpul ca ei să negocieze şi să ne dea ceea ce avem nevoie. A venit momentul!", a adăugat ea.
Pentru artista americană, această grevă prelungită nu trebuie să îi împiedice pe actori să se distreze de Halloween.
"Există mulţi oameni care nu sunt actori şi care ne susţin, aşa că bineînţeles că vrem să sărbătorim Halloweenul alături de ei. Dar vrem şi să rămânem puternici şi să ne batem pentru un acord echitabil", a mai spus Mykle McCoslin.
Un student la o universitate...
Papa Francisc, care a evitat în...
Linkin Park marchează o nouă...
Avocații lui Sean 'Diddy' Combs...
Papa Francisc, care a evitat în...