Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat
Un student la o universitate...
Pe contul său de Instagram, muzicianul şi-a exprimat încântarea de a sărbători "cel mai important album al anilor 1990" în cadrul acestei serii de concerte care vor avea loc în Marea Britanie şi Irlanda. Seria va începe la Sheffield, în nordul Angliei, pe 1 iunie 2024, şi se va încheia la Manchester, oraşul natal al trupei, pe 27 iunie, după opriri la Londra şi Dublin.
Potrivit descrierii turneului, va fi prima dată când Liam Gallagher, în vârstă de 51 de ani, va cânta în întregime acest album. Pe lângă hituri precum "Rock 'n' Roll Star", "Live Forever", "Supersonic" şi "Cigarettes & Alcohol", unele piese mai puţin cunoscute vor fi interpretate pe scenă pentru prima dată din anii 1990.
După ani de certuri, o altercaţie în vara anului 2009 între Liam Gallagher şi fratele său Noel, chitaristul şi compozitorul trupei Oasis, la festivalul parizian Rock en Seine, a dus la destrămarea trupei formate în 1991 la Manchester.
De atunci, fraţii au avut mult timp schimburi acide de replici prin intermediul reţelelor de socializare sau al presei, înainte de o relativă acalmie în ultima vreme, lăsând fanii să spere la o reconciliere.
"Niciodată nu trebuie să nu spui niciodată", declara Noel la BBC în ianuarie anul trecut la lansarea albumului său "High Flying Birds". "Ar fi nevoie de circumstanţe extraordinare", a avertizat însă acesta.
După succesul fulminant al albumului "Definitely Maybe", Oasis a atins apogeul popularităţii cu "(What's the Story) Morning Glory?", lansat în 1995, care include hituri precum "Wonderwall" şi "Don't Look Back in Anger".
Un student la o universitate...
Papa Francisc, care a evitat în...
Linkin Park marchează o nouă...
Avocații lui Sean 'Diddy' Combs...
Papa Francisc, care a evitat în...