Donald Trump a împlinit 78 de ani. Mesajul lui Biden: „Vârsta e doar un număr
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Rishi Sunak, declarat luni noul lider al Partidului Conservator de şeful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, a fost numit oficial marţi premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea după ce suveranul britanic a acceptat demisia lui Liz Truss, scrie Agerpres.
Noul lider conservator a fost invitat să formeze guvernul de către regele Charles al III-lea cu prilejul întâlnirii pe care au avut-o marţi la Palatul Buckingham, după plecarea lui Truss, premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.
Sosit la ora locală 10:07 la Palatul Buckingham, fostul bancher şi ex-ministrul de finanţe a avut prima sa audienţă cu regele Charles al III-lea, potrivit imaginilor de la întâlnire difuzate de serviciile suveranului britanic, scrie AFP. Sunak, în vârstă de 42 de ani, este primul prim-ministru britanic de origine indiană şi cel mai tânăr în ultimii peste 200 de ani.
Predecesoarea lui, Liz Truss, a plecat de la Downing Street, repetându-şi dorinţa de a vedea taxe mai mici şi avertizând că democraţiile trebuie să fie capabile să depăşească statele autocrate. Ea şi-a susţinut scurtul mandat, fără a menţiona tulburările financiare şi politice care au făcut-o să demisioneze. "Într-o perioadă scurtă, acest guvern a acţionat rapid şi decisiv pentru gospodăriile şi afacerilor oamenilor care muncesc din greu. (...) Am ajutat milioane de gospodării cu facturile pentru energie şi am ajutat mii de afaceri să evite falimentul. Ne luăm înapoi independenţa energetică, ca niciodată să nu mai fim dependenţi de fluctuaţiile pieţelor globale sau de puteri străine maligne", a declarat Liz Truss, scrie Rador.
Istoricul și biograful politic Anthony Seldon a declarat pentru Reuters că Sunak are cea mai dificilă moștenire economică și politică a oricărui lider britanic după cel de-al Doilea Război Mondial și că va fi constrâns de greșelile făcute de predecesorul său, Liz Truss. Totodată, unii conservatori spun că este prea bogat pentru a înțelege presiunile economice de zi cu zi care se formează în Marea Britanie și își fac griji dacă acesta ar putea vreodată să câștige alegerile pentru un partid care a fost la putere de 12 ani, scrie DCNews.
Rusia nu vede ”nicio speranţă” ca relaţiile sale cu Regatul Unit să se amelioreze după numirea lui Rishi Sunak în funcţia de prim-ministru britanic, a declarat Kremlinul, informează Reuters şi AFP.
"În acest moment, nu vedem nicio premisă, nicio bază şi nu avem nicio speranţă pentru schimbări pozitive, oricare ar fi ele, în viitorul apropiat", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Relaţiile dintre Rusia şi Occident traversează, după declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, la sfârşitul lui februarie, o criză fără precedent de la încheierea Războiului Rece încoace.
Ucraina a primit sprijinul capitalelor occidentale, inclusiv al Londrei, sub formă de susţinere diplomatică şi livrări de arme, în timp ce împotriva Rusiei au fost adoptate sancţiuni internaţionale aspre.
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Dwayne "The Rock" Johnson se...
Vicepreşedintele Consiliului...
Traian Băsescu a spus dacă va candida la...
Pompierii giurgiuveni...
Sâmbătă, în capitala croată,...
Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea.
Tom Parker Bowles, fiul reginei...
Pe 3 decembrie 1994, în Japonia...
Ozzy Osbourne, cunoscut drept...