Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
Ridicarea obligativității privește purtarea măştii, inclusiv în cinematografe şi restaurante, unde clienţii vor avea acces dacă prezintă dovada vaccinării lor împotriva COVID-19, informează site-ul revistei americane Variety, scrie Agerpres.
Statul California a renunţat la obligativitatea măştii sanitare în spaţiile închise încă de miercurea trecută, însă anumite comitate au păstrat această restricţie din cauza ratelor de transmitere comunitară a noului coronavirus. Barbara Ferrer, directoarea Departamentului pentru Sănătate Publică din L.A. County, declarase anterior că renunţarea la această măsură ar putea avea loc spre sfârşitul lunii martie.
Însă departamentul condus de ea a fost supus unei presiuni politice tot mai accentuate în ultimele zile, pentru ca L.A. County să se alinieze cu recomandările formulate de statul California. Kathryn Barger şi Janice Hahn, doi dintre cei cinci membri ai Consiliului de Supraveghetori din acest comitat californian, au declarat săptămâna trecută că a sosit timpul ca restricţia să fie anulată.
"Cred că suntem pe cale să pierdem încrederea oamenilor. Am văzut deja că mii de persoane au încălcat flagrant obligativitatea privind purtarea măştii sanitare în L.A. County la gala Super Bowl", a declarat Janice Hahn pe Twitter.
Kathryn Barger a cerut implementarea cu o mai mare urgenţă a acestei relaxări: "Sfârşitul obligativităţii privind purtarea măştii sanitare în spaţiile închise ar putea să se afle chiar după colţ, dar nu se întâmplă suficient de repede".
Barbara Ferrer a declarat în faţa Consiliului de Supraveghetori săptămâna trecută că anularea restricţiei ar putea fi decisă "în anumite spaţii unde există măsuri suplimentare de protecţie, inclusiv în spaţii care verifică statutul vaccinal al tuturor oamenilor care pătrund în acele spaţii".
Marţi, Janice Hahn a anunţat că Barbara Ferrer va publica în curând o actualizare a dispoziţiilor locale privind sănătatea publică.
"Departamentul de Sănătate Publică din L.A. County va emite o nouă dispoziţie (se pare că va intra în vigoare vineri) ce va permite persoanelor vaccinate să renunţe la măştile sanitare în spaţiile închise care solicită dovada vaccinării anti-COVID-19. Această măsură ne apropie considerabil de momentul în care ne vom alinia cu dispoziţiile statului California", a scris Janice Hahn pe Twitter.
Ea a precizat că Barbara Ferrer a anunţat această relaxare marţi dimineaţă în timpul unei discuţii purtate cu administratorii spaţiilor închise din L.A. County. Janice Hahn se aşteaptă ca ordinul oficial să fie emis miercuri şi să intre în vigoare vineri.
Potrivit site-ului Our World in Data, rata de vaccinare a populaţiei din California cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19 este de 81,6%, iar rata de vaccinare cu schemă completă este de 70,2%. În schimb, ratele de vaccinare din regiunea oraşului Los Angeles sunt puţin mai mici: 78% cu prima doză şi 70% cu schemă completă, potrivit datelor publicate de Departamentul pentru Sănătate Publică din Los Angeles County.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...