Luptă juridică între Elon Musk şi un start-up spaniol pentru marca Tuio
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Magnatul american Elon Musk, proprietar al reţelei de socializare Twitter, a demarat o bătălie juridică împotriva micului start-up (companie digitală emergentă) spaniol Tuio, care se ocupă cu asigurarea locuinţelor pe Internet, relatează agenţia EFE.

Acesta consideră că înregistrarea comercială a mărcii spaniole cu acest nume generează confuzie cu "tuit", versiunea spaniolă a termenului englez "tweet" (mesaje publicate pe Twitter).

Conflictul a fost declanşat la Oficiul de Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene (EUIPO), cu sediul în Alicante (estul Spaniei).

Pe 6 iulie 2022, responsabilii Tuio au formulat o solicitare pentru a-şi rezerva utilizarea acestei denumiri în sectorul asigurărilor şi al platformelor tehnologice în cadrul pieţei formate de cele 27 de state membre ale UE.

Pe 28 octombrie, Twitter Incorporation a înaintat un recurs, considerând că posibila marcă Tuio se aseamănă foarte mult celei deja protejate "tuit" şi că ar putea produce confuzie clienţilor.

Însă, din partea asiguratorului digital spaniol, cu sediul la Madrid, s-a argumentat în faţa EUIPO că cele două mărci sunt distincte şi că este un "nonsens" presupunerea că ar putea fi confundate, mai ales că funcţionează în segmente economice diferite.

Tuio a început să vândă asigurări în octombrie 2021 şi în prezent are circa 10.000 de clienţi în toată Spania.

Codirectorul executiv al Tuio, Juan Francisco Garcia Fernandez, a explicat, pentru EFE, că se negociază cu avocaţii Twitter pentru a se încerca evitarea ajungerii la tribunal şi că, în acest sens, compania s-a oferit să limiteze la domeniul asigurărilor protecţia mărcii în cadrul platformelor tehnologice.

Deja a avut loc o primă "apropiere" şi cele două părţi au solicitat EUIPO o extindere a termenului pentru a analiza motivaţiile şi a ajunge la un posibil acord, care ar trebui să se producă înainte de noiembrie 2024.

Fondatorii Tuio consideră curios faptul că gigantul tehnologic american "s-a fixat pe ei", în condiţiile în care marca lor împarte cu "tuit" doar rădăcina cuvântului şi au încredere într-o "rezolvare amiabilă".

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Zayn Malik aduce un omagiu emoționant lui Liam Payne în timpul turneului

Mariah Carey /Instagram

WHAM! și Mariah Carey sunt pregătiți să reintre în Top 10 vineri, odată cu începutul sezonului de Crăciun

Foto: Facebook Adele

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Captura Youtube

Ce s-a întâmplat cu Mary Austin, fosta logodnică a lui Freddie Mercury, după moartea artistului

Oprah. sursa foto Instagram

Marca de pantofi confortabili preferată de Oprah, are o mulțime de cizme și papuci sub 50 de dolari



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel