Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Noi suntem atât de bine interconectați, legați atât de bine unul cu altul, începând de la nivel cuantic, până la nivel fizic. Nu putem crea o relație dacă nu sunt doi oameni fizic acolo. Nu putem face un copil dacă nu sunt doi oameni fizic în intimitate. Esența noastră relațională ne face să tânjim după relații. Noi suntem în esență ființe relaționale, știm asta, toți psihologii au povestit. Omul este o ființă relațională. În momentul în care noi trăim în relații, inclusiv ființa noastră psihică, inclusiv creierul nostru, inclusiv corpul nostru, se dezvoltă altfel. De la copil, de la momentul concepției, el vine cu acele simțuri pe care să le dezvolte: suptul, cățăratul și așa mai departe. Mai vine cu tot ceea ce a trăit mama cât copilul a fost în burtica ei. Aici este puțin cam dur. Eu, atunci când cineva vine cu un copil la cabinet, întâi stau de vorbă cu mama și văd ce stări a avut ea în timpul sarcinii. Psihicul copilului se formează cât este în burtica mamei. Pentru că noi, de altfel, conținem sau dăruim iubire conform primei îmbrățișări a mamei noastre., a declarat psihologul.
Niculina Gheorghiță spune că Noi suntem prima îmbrățișare a mamei. Această frază a auzit-o de la una dintre cursantele sale și i s-a părut magică:
Vă dați seama la ce nivel profund poate acționa prima îmbrățișare a mamei? Pentru că în momentul în care copilul a venit dintr-un mediu sigur, unde a fost uterul. El a venit în această lume într-un mediu foarte straniu pentru el sau foarte agresiv. Și în momentul în care copilul a venit într-un mediu agresiv pentru el față de unde a fost, atunci are nevoie de acea conectare înapoi cu mama, așa cum a avut-o în burtica ei. Și prima îmbrățișare pe care mama ne-o oferă ne va da experiențele din viață și cum vom iubi. (...) Copilul are nevoie de conectare atunci când părintele stă cu el. De aceea, eu cred că, în societatea aceasta, primul lucru care ar trebui schimbat ar fi ca mama să stea cu copilul până la șapte ani acasă. , a mai precizat psihologul Niculina Gheorghiță.
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Un student la o universitate...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...