Manifestaţiile de 1 Mai: Incidente la Paris, arestări la Istanbul VIDEO
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Tradiţionalele manifestaţii de 1 Mai au fost marcate duminică de incidente în Franţa şi de arestări în Turcia, în timp ce în lume puterea de cumpărare se află în centrul revendicărilor din cauza creşterii inflaţiei, relatează AFP.

La Paris, numeroase acroşaje au opus forţele de ordine şi grupuri foarte mobile de tineri îmbrăcaţi în negru. Circa 20 de locaţii, majoritatea aparţinând McDonald's, băncilor, companiilor de asigurări sau agenţiilor imobiliare, au fost avariate de turbulenţi, potrivit Ministerului de Interne francez.

Pe tot cuprinsul Franţei zeci de mii de persoane au defilat, în cele mai multe cazuri fără incidente, în contextul realegerii lui Emmanuel Macron ca preşedinte.

La Istanbul, în Turcia, zeci de persoane au fost arestate, la şase zile după condamnarea activistului Osman Kavala şi a şapte membri ai societăţii civile acuzaţi că au încercat să înlăture de la putere regimul preşedintelui Erdogan.

Incidente au avut loc şi în Germania, unde la Dortmund poliţia a recurs la bastoane de cauciuc şi gaze lacrimogene împotriva unor manifestanţi de stânga violenţi, iar la Berlin primarul capitalei germane a fost protejată cu o umbrelă de garda sa de corp după ce un manifestant a aruncat cu un ou către ea în timp ce-şi susţinea discursul în faţa a circa 7.500 de persoane.

Youtube video image

Şi în capitala Greciei, Atena, mii de persoane au manifestat cerând măsuri de susţinere a puterii de cumpărare, în faţa unei inflaţii care a ajuns în aprilie la 9,4%.

O manifestaţie numeroasă a avut loc şi în capitala Spaniei, Madrid, unde circa 10 mii de demonstranţi au cerut de asemenea creşterea salariilor şi măsuri de sprijin în faţa inflaţiei.

În Italia, principalele confederaţii sindicale au convocat o manifestaţie la Assisi, cu tema La muncă pentru pace, în contextul războiului din Ucraina.

În acest timp, în capitala Marii Britanii, Londra, mii de persoane au venit la manifestaţiile convocate de sindicate şi de organizaţii ecologiste sau de alte ONG-uri, inclusiv de mişcarea Black Lives Matter.

În Africa de Sud, preşedintele Cyril Ramaphosa a fost nevoit să părăsească în grabă o ceremonie de 1 Mai după ce mineri furioşi care cereau creşteri de salarii au invadat scena unui stadion unde el urma să susţină un discurs.

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Ellen DeGeneres este în pericol! A filmat totul (VIDEO) / FOTO: Facebook

Ellen DeGeneres și Portia de Rossi șochează Hollywood-ul. Decizia radicală de a părăsi America



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel