Maşini mai ieftine în viitorul apropiat. Presiune pe Elon Musk
Autor: Florin Ravdan
Data publicării:
Ford Motor se aşteaptă ca preţurile maşinilor să scadă cu peste 5% anul acesta şi anul viitor, în condiţiile creşterii stocurilor la dealeri, iar presiunile competitive vor afecta dominaţia Tesla pe piaţa vehiculelor electrice (EV), transmit Bloomberg şi Reuters.


"Ei au avut piaţa pentru ei, au avut un start semnificativ. Şi acum se confruntă cu presiuni mult mai extinse", a afirmat luni Jim Farley, directorul general al Ford, referindu-se la Tesla.

Acesta a anunţat că firma intenţionează să majoreze cheltuielile cu marketingul pentru maşini echipate cu motoare pe combustie, ca răspuns la scăderea preţurilor.

Producătorul auto depinde de modelele alimentate pe benzină, cum ar fi camioneta F-Series şi SUV-ul Bronco, pentru a finanţa planul de 50 de miliarde de dolari pentru expansiunea vehiculelor electrice.

Ford estimează costuri totale cu şapte miliarde de dolari mai ridicate decât ale competitorilor săi. Până la finalul anului, capacitatea globală a Ford de a produce vehicule electrice ar urma să ajungă la 600.000 de unităţi.

Ford a reafirmat că se aşteaptă în acest an la un profit operaţional ajustat între 9 şi 11 miliarde de dolari. Cifra include o pierdere anticipată de 3 miliarde de dolari la divizia de vehicule electrice, Model e.

Producătorul auto american are trei divizii: Ford Model e (vehicule electrice), Ford Blue (vehicule pe combustie) şi Ford Pro (vehicule comerciale şi servicii), scrie Agerpres.

Tesla ar putea muta producţia în India 

Tesla ia în serios planurile de a-şi înfiinţa o bază de producţie în India, a declarat vineri pentru Reuters Rajeev Chandrasekhar, adjunctul ministrului pentru Tehnologie, la o zi după întâlnirea cu directori importanţi de la producătorul american de vehicule electrice, transmite Reuters.

Şeful Tesla, Elon Musk, a condus discuţiile de săptămâna aceasta cu oficialii din India, printre subiectele abordate fiind acordarea de subvenţii pentru o unitate de produce a bateriilor şi a vehiculelor electrice, a anunţat joi Reuters.

"Ei iau în serios alegerea Indiei ca bază de producţie şi de inovare. Am discutat de colaborarea de succes dintre Tesla şi Guvernul indian", a explicat Rajeev Chandrasekhar în primul comentariul public privind discuţiile al unui oficial indian.

Tesla a propus înfiinţarea unei fabrici în India pentru a produce vehicule electrice şi de asemenea ia în calcul fabricarea de baterii, a informat Reuters.

Întrebat dacă în discuţiile cu Tesla s-a făcut referire şi la alte subiecte în afară de producerea vehiculelor electrice, Chandrasekhar a declarat: "nu am discutat doar despre maşini". "Am discutat de vehicule electrice, energie şi despre tehnologia de fabricaţie. Toate aceste subiecte au fost incluse în conversaţie. Nu este de competenţa mea să dau publicităţii informaţiile legate de ce vor ei să facă în India", a adăugat oficialul indian.

Reprezentanţii Tesla nu au răspuns solicitărilor de a comenta informaţia.

Discuţiile din in India reprezintă o schimbare a politicii Tesla.

În afara Statelor Unite, Tesla are o uzină în Shanghai - cea mai mare fabrică a sa din întreaga lume - şi una în Brandenburg, Germania. 

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel