Măsuri de urgenţă în apropiere de Atena după un posibil atac al unui lup
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Autorităţile din Grecia au decis să ia măsuri de urgenţă după ce au aflat de un posibil atac al unui lup în apropiere de Atena, într-o zonă montană foarte frecventată de excursionişti şi de turişti în weekend, informează AFP.

În cadrul unei întâlniri desfăşurate luni seară, responsabili din cadrul Ministerului Mediului şi ai Asociaţiei pentru protecţia naturii Callisto au decis să intensifice patrulele forestiere şi să lanseze o campanie de informare, potrivit unui document al ministerului amintit consultat de AFP, scrie Agerpres. 

Au fost solicitate fonduri suplimentare de la UE pentru instalarea de camere de luat vederi şi garduri, se arată în document.

Decizia a fost luată după un incident petrecut pe 6 ianuarie, în care un animal asemănător unui lup a atacat câinele unei familii în faţa refugiului Bafi de pe muntele Parnas, la aproximativ 36 de kilometri nord de capitală.

În parcarea refugiului unde se afla familia, un "lup negru" a prins de gât un căţeluş de patru luni şi l-a târât în pădure, a relatat tatăl familiei, producătorul radio Nikos Nikolakopoulos. Potrivit asociaţiei Callisto, circa 25 de lupi trăiesc pe muntele Parnas, un parc naţional cunoscut.

A crescut populația de lupi



Populaţia de lupi, care dispăruse la un moment din regiune, a crescut în acelaşi timp cu cea de căprioare, după ce pădurile de brad au fost transformate în păşuni în urma incendiilor care au decimat Muntele Parnas în 2007.

"Reapariţia lupilor pe Muntele Parnas a fost confirmată ştiinţific în 2015", a declarat pentru AFP Georgios Theodoridis, responsabil cu comunicarea la Callisto.

Dar, în pofida avertismentelor repetate adresate oficialilor locali, prezenţa lupilor nu este cunoscută în această suburbie a capitalei, o destinaţie populară pentru mii de atenieni, a precizat el.

Nikolakopoulos a declarat că nu ştia că există lupi pe munte şi a subliniat că nu a văzut niciun semn de avertizare.

Callisto a precizat că a trimis un memoriu de avertizare în decembrie agenţiei care gestionează parcul naţional Muntele Parnas, însă aceasta urmează să fie înlocuită de o nouă entitate, creată pentru a gestiona mai multe parcuri naturale.

Noua agenţie se va ocupa şi de gestionarea populaţiei de lupi, potrivit Ministerului Mediului.

Potrivit estimărilor, în Grecia trăiesc între 700 şi 1.000 de lupi, majoritatea pe continent.

Articole similare

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 


Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel