Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat
Un student la o universitate...
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive, completată cu Legea nr. 10/2012, ale Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, ale Legii nr. 126/1995, republicată, privind regimul materialelor explozive, ale Legii nr. 61/1991 republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, organizatorul de jocuri sportive stabileşte regulile de conduită în stadion şi poartă întreaga răspundere pentru respectarea lor.
Spectatorii care doresc să participe la meciurile dintre România și Israel sau România și Kosovo au obligația de a se conforma legilor din România și regulilor specificate în acest text.
Încălcarea acestora poate duce la expulzarea contravenientului din interiorul Arenei Naţionale, poate declanşa punerea în aplicare a interdicţiei de acces în arenele sportive din România şi poate atrage – după caz – răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională sau penală.
Prin achiziţionarea biletului de acces, spectatorii îşi asumă contractual respectarea mai multor reguli.
Reguli stabilite de organizator
La intrarea în arenă, participanții trebuie să prezinte documentele de acces și, dacă este cazul, actele de identitate. La solicitarea forțelor de ordine sau a stewarzilor, sunt obligați să furnizeze materialele de publicitate vizuală pe care le au asupra lor.
Este interzisă introducerea și afișarea de însemne sau sloganuri cu caracter politic.
Participanții nu trebuie să se implice în niciun fel de discriminare pe criterii de rasă, etnie sau religie, nici să promoveze persoane vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii sau adepți ai ideologiei fasciste.
Nu este permisă introducerea în incinta Arenei Naționale a niciunui tip de inscripții, embleme, pancarte, bannere, afișe sau alte suporturi care conțin texte, litere, simboluri, sloganuri, imagini sau texte. Sunt acceptate exclusiv steagurile naționale ale României, Israelului sau Kosovo, atârnate pe suport din material plastic.
Dimensiunile suportului pentru steaguri nu trebuie să depășească 1,20 metri în lungime și 10 mm în diametru. Este interzis accesul în stadion cu bannere mai mari de 1,5 metri în lungime și 1 metru în lățime. Se fac excepții numai pentru bannerele cu Tricolorul României, fără niciun fel de inscripție sau text, cu condiția ca persoanele care solicită introducerea acestora să prezinte în prealabil organizatorului sau la intrarea în stadion un certificat de ignifugare emis de producătorul materialului din care este confecționat bannerul.
Este interzis accesul în stadion cu tricouri sau alte articole vestimentare inscripționate cu litere, cuvinte, texte, simboluri sau imagini care, în opinia organizatorului, au conținut obscen, discriminatoriu sau provocator, care incită la denigrarea țării, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, la discriminare de orice fel și la violență sau ale căror înțelesuri duc la aceleași fapte interzise și menționate în acest paragraf.
În plus faţă de prevederile legale, sunt interzise în Arena Naţională următoarele:
· aparate foto şi camere de filmat profesionale;
· dispozitive cu LASER;
· umbrele;
· vuvuzela;
· animale de companie.
La meciurile România – Israel și România – Kosovo, accesul copiilor de orice vârstă în Arena Naţională se va face pe baza unui bilet. Minorii sub 14 ani au acces în Arena Naţională doar însoţiţi de un adult.
Întrucât arterele din jurul Arenei Naţionale vor fi supuse unor măsuri de restricţionare a traficului rutier aprobate de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Federaţia Română de Fotbal face un apel către deţinătorii de bilete să vină din timp la stadion pentru a evita formarea ambuteiajelor şi pentru a participa astfel la fluidizarea accesului în arenă, în zona turnichetelor.
Accesul în stadion se va face începând cu ora 19:45.
Un student la o universitate...
Papa Francisc, care a evitat în...
Un student la o universitate...
Linkin Park marchează o nouă...
Avocații lui Sean 'Diddy' Combs...