Messi recunoaște că acomodarea la PSG a fost dificilă: ”Copiii nu mai suportau hotelul”
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Starul argentinian Lionel Messi a revenit asupra primelor sale săptămâni la Paris, la relaţia cu coechipierii săi şi la Ligue 1, afirmând în acelaşi timp că a venit la Paris Saint-Germain înainte de orice ca să câştige Liga Campionilor, într-un lung interviu acordat cotidianului catalan Sport, informează cotidianul L'Equipe.

Messi a vorbit în interviul publicat luni de situația sa actuală, dar și de o eventuală revenire la FC Barcelona, într-o poziție de conducere sau una tehnică.

El a revenit asupra motivaţiei de a părăsi clubul său de suflet pentru a veni la Paris, în august, cu principalul obiectiv de a câştiga Liga Campionilor.

"Liga Campionilor a fost unul din principalele motive. Aşa cum am spus, voi încerca să continui să câştig trofee. Când am luat decizia de a veni la PSG, a fost pentru că este una din cele mai mari echipe şi pentru că îmi doresc să o fac să crească prin câştigarea Ligii Campionilor după atâtea încercări. Şi cred că nu suntem departe. În acest sezon, noi suntem unul din candidaţi. Toată lumea vorbeşte de PSG, din cauza efectivului său, dar mai sunt şi alte echipe bune care fac o treabă foarte bună, cum sunt Manchester United, City, Bayern, Liverpool, Atletico Madrid, Chelsea... Cel mai bun nu câştigă mereu, întrucât depinde de numeroase detalii sau de circumstanţe", a spus vedeta argentiniană.



Messi a recunoscut că venirea sa la Paris nu a fost simplă, într-un nou oraş, un nou club, o ţară diferită.

"Primele zile au fost chiar dificile pentru că plecarea noastră a fost rapidă şi bruscă. Am petrecut o lună şi jumătate la hotel şi nu este simplu pentru copii, care începuseră deja şcoala în Spania. În plus, noi locuim în centru, iar circulaţia este infernală la Paris. Ne trebuia o oră pentru şcoală şi altă oră pentru a ajunge la antrenament. Copiii nu mai suportau hotelul. A fost dificil", a adăugat Messi.

Ibrahimovic îl ”urechează” pe Mbappe: Trebuie să simtă sânge și să meargă pe foc ca să fie cel mai bun

În relaţia cu noii săi coechipieri, Lionel Messi a vorbit despre trio-ul pe care îl formează la PSG cu Neymar şi Kylian Mbappe: "Adevărul este că avem o relaţie bună. Relaţia mea cu 'Ney' este de lungă durata şi a uşurat lucrurile. Cu Kylian la început a fost un pic bizar pentru că nu ştiam dacă rămâne sau pleacă. Dar el este aici din fericire. Ne învăţăm în continuare unii pe alţii, atât pe teren, cât şi în afară. Ne înţelegem bine, iar în vestiar avem un grup sănătos", a adăugat Messi.

Lionel Messi s-a despărţit în luna august, după mai bine de două decenii, de FC Barcelona, club la care a sosit la vârsta de 13 ani şi alături de care a cucerit 35 de trofee pe parcursul carierei sale. El a înscris în total 672 de goluri în 778 de meciuri disputate în toate competiţiile alături de echipa catalană.

Articole similare

Arsenal, lider provizoriu în Premier League

Arsenal Londra a urcat pe primul loc, pentru moment, în...

Conor McGregor își va face mult așteptata revenire în UFC

A fost stabilită o dată pentru mult-așteptata revenire...


Top citite
Rusia va transforma fosta uzină Toyota de lângă Sankt Petersburg într-un centru de producție de limuzine

Rusia va transforma fosta uzină Toyota de lângă Sankt Petersburg într-un centru de producție de limuzine

Tyla debutează fulminant la Met Gala 2024 într-o rochie sculptată din nisip

Ariana Grande / Sursa: flickr.com

Ariana Grande a oferit o reprezentație surpriză la Gala Met 2024

Captura Instagram

Ținuta lui Kim Kardashian de la MetGala a stârnit controverse

Captura Instagram

Corsetul extrem al lui Kim Kardashian de la Met Gala este pe cât de periculos, pe atât de spectaculos

Captura Instagram

Rochia lui Jennifer Lopez de la Met Gala conține 2,5 milioane de mărgele


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Piesa zilei: Tribute | Tenacious D

Ce piesă o să asculți pe repeat astăzi? Dacă nu te-ai hotărât încă, Radio...

Amy Winehouse primește postum un premiu BRIT Billion Award

Amy Winehouse a fost distinsă postum cu premiul BRIT...

pixel