Nedreptatea lui Chiles la JO. Federația de Gimnastică a SUA vrea să meargă mai departe de TAS
Starul Lionel Messi urmează să joace împotriva clubului copilăriei sale, Newell's Old Boys, cu ocazia unui meci amical care va avea loc anul viitor, informează AFP.
Inter Miami, echipă cu care Messi a semnat în luna iulie, a anunţat luni că va disputa un amical în compania argentinienilor de la Newell's, pe stadionul DRV PNK din Fort Lauderdale (Florida), în data de 15 februarie.
Newell's Old Boys are sediul în oraşul argentinian Rosario, în care Messi s-a născut, a crescut şi a debutat în fotbal, înainte de a se alătura clubului spaniol FC Barcelona, la vârsta de 13 ani.
Antrenorul lui Inter Miami, Gerardo ”Tata” Martino, este de asemenea originar din Rosario şi a jucat pentru Newell's în trei rânduri, înainte de a reveni ca antrenor, între 2012 şi 2013.
”Sunt încântat să primesc echipa mea de suflet, Newell's, aici la noi, la Miami. Va fi un meci special datorită a tot ceea ce Newell's Old Boys înseamnă pentru mine. Va fi de asemenea o bună ocazie de a pregăti un sezon care se anunţă pasionant”, a declarat Martino.
Acest meci este ultimul dintr-un calendar încărcat din presezon pentru Inter Miami, care îşi va începe pregătirile cu un meci în compania selecţionatei El Salvador, în capitala acestei ţări, pe 19 ianuarie.
Messi şi colegii săi vor juca apoi două meciuri în Arabia Saudită, unul dintre ele împotriva echipei portughezului Cristiano Ronaldo, Al-Nassr, înainte de a se deplasa la Hong Kong şi Tokyo, conform Agerpres.
Vezi și: Messi exclude revenirea la o echipă din Europa
Dacă fotbalul se întoarce...
Anglia s-a calificat sâmbătă în...
John Cena a anunțat că WrestleMania 41 va fi ultima sa...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...