Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
ANM a emis, luni, o informare de ploi şi intensificări ale vântului, valabilă la nivelul întregii ţări, până marţi seara.
Astfel, temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei şi al Munteniei, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15 - 20 l/mp şi, izolat, 25 - 35 l/mp.
Din a doua parte a nopţii de luni spre marţi (8/9 noiembrie), la munte, în special la altitudini de peste 1.400 de metri, va ninge şi îndeosebi în Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali local se va depune strat de zăpadă.
În a doua parte a zilei de marţi, 9 noiembrie, vântul se va intensifica pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60 - 70 km/h, iar zăpada va fi spulberată.
Vremea se va răci accentuat în Bucureşti, iar pe parcursul zilelor de luni şi marţi valorile maxime vor fi în scădere, iar temporar va ploua.
Potrivit meteorologilor, începând de luni după-amiaza, de la ora 16:00, şi până marţi, la ora 20:00, cerul va fi mai mult noros şi, mai ales pe parcursul zilei de marţi (9 noiembrie), temporar, va ploua.
Vântul va sufla slab şi moderat, trecător, cu uşoare intensificări (rafale de 35 - 40 km/h). Minima nopţii de luni spre marţi va fi de 7 - 8 grade, în timp ce temperatura maximă a zilei de marţi se va situa în jurul valorii de 9 grade.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...