Tricourile primului meci disputat de Bronny şi LeBron James, vândute cu o sumă amețitoare
Tyson şi Paul vor boxa pe ringul instalat pe AT&T Stadium din Arlington (Texas), arena echipei de fotbal american Dallas Cowboys.
Într-un comunicat dat publicităţii, Tyson a declarat că abia aşteaptă să boxeze cu un adversar cu 30 de ani mai tânăr (Jake Paul are 27 de ani, n. red.), adăugând că a fost impresionat de performanţele lui Paul în ring.
"El a progresat considerabil în ultimii ani şi va fi amuzant să vedem cum ambiţia şi voinţa unui băiat pot face faţă experienţei şi aptitudinilor unui GOAT (greatest of all time - cel mai mare din toate timpurile)", a scris Mike Tyson.
Fostul campion mondial al categoriei grea nu a mai boxat de la un precedent meci demonstrativ de opt runde în faţa fostului boxer de categorie mijlocie Roy Jones Jr, la Los Angeles, în noiembrie 2020, care s-a încheiat la egalitate.
Logan Paul, fratele lui Jake, a boxat şi el cu o altă legendă a boxului, Floyd Mayweather, în 2021.
La rândul său, Jake Paul şi-a căpătat o oarecare notorietate în ring, cu un bilanţ de 9 victorii, dintre care 6 prin KO, şi o înfrângere.
Mike Tyson este considerat unul dintre cei mai mari boxeri de categorie grea din istorie, dominând categoria între 1987 şi 1990. La vârsta de 20 de ani, 4 luni şi 22 zile el a devenit cel mai tânăr campion mondial al greilor din istorie.
Echipa națională de handbal...
Lionel Messi, celebrul fotbalist argentinian și...
Dacă fotbalul se întoarce...
Anglia s-a calificat sâmbătă în...
John Cena a anunțat că WrestleMania 41 va fi ultima sa...
O nouă rundă în lupta prinţului...
Nicki Minaj le-a lăudat pe...