”M-am trezit în miezul nopții și m-am gândit: Ce e cu vremea asta? Furtună în februarie? Am auzit un zgomot foarte puternic și sunetul a fost înfricoșător”, spune el pentru TheGuardian.

”Dimineața, alarma m-a trezit din nou. Apoi am aflat ce s-a întâmplat. Peste tot era panică.” Pe 24 februarie, Rusia invadase Ucraina.

Mircea Lucescu, un antrenor care a câștigat 36 de trofee în carieră, este foarte legat de fotbalul ucraineană, petrecând 12 ani la Șahtior Donețk între 2004 și 2016, apoi acceptând o ofertă de la rivala Dinamo Kiev, în 2020.

”Nu am vrut să plec. Am făcut-o doar pentru că mi-am dat seama că aș putea ajuta mai mult de la București decât dacă aș fi cu jucătorii mei la Kiev”, spune el.

Împreună cu UEFA și FRF, Lucescu i-a ajutat pe străinii de la Dinamo și Șahtior să ajungă acasă prin București. În plus, odată ajuns la București, tehnicianul român a început pregătirile pentru a aduce în România familiile jucătorilor săi. Soțiile, părinții și copiii jucătorilor, peste 80 de persoane, au fost ajutați să iasă din Ucraina cu două autobuze.

”Ne-am gândit că jucătorii vor fi mai în siguranță în cantonamentul lui Dinamo, care se află la câțiva kilometri în afara Kievului”, explică Lucescu.

”Nu am fost copleșit. Cineva trebuia să facă ceva”, spune Lucescu.

”Am ajutat cum am putut, am făcut tot posibilul să ajut. Familiile lor sunt în siguranță și jucătorii se simt încurajați de asta”.

Doi jucători de la Șahtior, Serhiy Kryvtsov și Taras Stepanenko, împreună cu căpitanul lui Dinamo Kiev, Sergiy Sydorchuk, pot părăsi Ucraina deoarece fiecare au câte trei copii. Lucescu le-a găsit case aproape de el.

”Sydorchuk a devenit tată pentru a patra oară în timpul șederii sale la București, așa că acum are o legătură specială cu orașul”, spune Lucescu.

Antrenorul mai vorbește și despre situația refugiaților care încercau să ajungă în România.

”Ceea ce mi s-a părut greu de suportat au fost scenele la care am asistat în drum spre România. Oamenii cu copii își lăsau mașinile la kilometri distanță de graniță, apoi mergeau cu bagajele într-o mână și copiii în cealaltă, sperând să ajungă mai repede la graniță. Cozile de mașini de la graniță erau enorme”, spune el.

”Mi-aș dori ca sezonul să se termine pe teren, dar este foarte greu acum. Imaginează-ți că Șahtiorul a pierdut mai mult de 10 jucători, iar sud-americanii s-au întors la casele lor”, spune el.

În urmă cu opt ani, Șahtiorul a fost nevoit să-și abandoneze stadionul când a început conflictul din regiunea Donbas.

”Am trecut prin ceva asemănător când lucram la Shakhtar în 2014 (...) Când am plecat nu mi-am imaginat niciodată că nu mă voi întoarce”, își amintește el. „Nu vorbesc despre obiecte, dar am lăsat amintiri, jocuri, dosarele mele de lucru și serile mele la Donețk. Mi-au plăcut serile de pe noul stadion al lui Șahtior, cred că a fost cel mai frumos din Europa.

”Visul meu este să văd Ucraina și oamenii ei zâmbind din nou. Atâta timp cât am energie și sunt sănătos, nu mă voi opri”