Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
Mirela Vaida a vorbit în cadrul unui interviu despre acuzațiile care i-au fost aduse de-a lungul timpului, cu privire la modul în care își crește copii și are grijă de treburile casnice. Vedeta, mamă a trei copii, dar și soție, încearcă să mențină în echilibru viața de familie și cariera profesională. Tocmai din cauza acestui lucru, Mirela Vaida are un program extrem de solicitant, căruia încearcă să-i facă față zilnic.
„Eu las copiii dimineața, la ora 8:00, la școală. După școală, soțul meu se ocupă să-i ducă la activitățile extracurriculare: sport, balet, pian, fotbal, tenis, înot, le avem și pe acestea împărțite pe zile. Luni facem ceva, marți altceva, în fiecare zi este ceva nou. Ducem copiii de mici să practice diferite sporturi, chiar dacă nu este ușor nici pentru soțul meu, care vine de la serviciu și deja trebuie să ia copiii și să-i ducă la 20 de km distanță sau pe unde are fiecare activitățile, dar până la urmă în viață muncim pentru copii. Seara, în jurul orei 19-20, ne întâlnim cu toții acasă, stăm două ore de vorbă, după care începe rutina de seară, care este și ea cu reguli clare. Adică cu rugăciune, poveste de seară, spălat pe dinți și tot așa.
Multă lume mă acuză că eu nu fac nimic, pentru că sunt toată ziua plecată și că, de fapt, am oameni plătiți care fac totul. Cine nu știe, normal că vorbește. Eu știu foarte bine cum mă ocup de casa mea și de copiii mei. Într-adevăr, am o bonă, pentru că nu avem cu cine să îi lăsăm când plec eu la serviciu, trebuie să fie cineva cu ei. Bona este deja parte din familia noastră, de mai bine de șase ani, dar, în rest, sunt mamă cu normă întreagă și cred că este normal să fie așa, pentru că toate mamele au serviciu, după care vin acasă, fac mâncare, spală, calcă și asta înseamnă să fii mamă. Nu e nicio chestiune pe care o fac eu în plus sau în minus.”, a continuat Mirela Vaida.”, a declarat Mirela Vaida, în exclusivitate pentru Spectacola.
Faptul că mama lor este atât de cunoscută nu a influențat cu nimic viața celor mici, care își așteaptă cu nerăbdare mama acasă, după ce se încheie emisiunea Acces Direct.
„Pentru copiii mei sunt mama și atât. Ei văd că mă recunosc oamenii pe stradă sau mă strigă pe nume, dar pentru ei tot mama rămân și așa vreau să fie și în continuare. Acasă sunt soția și mama Mirela, nu are legătură cu persoana publică. Sigur, ei au mai văzut pe Youtube, atunci când își mai caută filmulețe, desene animate, mai văd și melodiile mele sau rețetele și spun „Uite mami, suntem la televizor”. Au înțeles celebritatea și au perceput-o foarte relaxat. Eu îmi duc copii la o școală de stat de aici, din Snagov, de multe ori îi las la microbuz, cu ceilalți copii. Încerc să-i învăț normalitatea, simplitatea, modestia. Sunt o mamă ca oricare alta, cu aceleași griji și probleme. Nici nu vreau să-i fac să perceapă altceva. M-au văzut de mici la televizor și știau că mami e la serviciu.”, a mai spus vedeta.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...