Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat
Un student la o universitate...
De ce este straniu asteroiu Psyche, destinația finală a călătoriei? Pentru că suprafaţă lui nu este alcătuită din roci, gheaţă sau gaze, ci din metal - asteroidul Psyche. Studiind acest obiect cosmic, oamenii de ştiinţă speră să afle mai multe informaţii despre nucleele planetelor telurice, aşa cum este şi Terra, sau să identifice un nou tip de corp ceresc până acum complet necunoscut.
Mină de metal
Dacă exploatarea minieră a asteroidului Psyche ar fi posibilă, fierul, nichelul şi aurul său ar valora "modesta" sumă de 10 trilioane de dolari, potrivit unei estimări publicate de revista Forbes. Evaluare considerată un simplu ”exercițiu intelectual amuzant” de chiar cel care a făcut calculul, respectiv Lindy Elkins-Tanton, coordonatorul ştiinţific al misiunii.
"Noi, ca specie, nu dispunem de tehnolgia capabil să aducă Psyche pe Terra", a declarat ea într-o recentă conferinţă de presă. Și chiar dacă am putea, cantitatea de metal conținută de asteroid ar inunda piaţa, reducându-i valoarea până aproape de zero, a adăugat ea.
Propulsie verde
Pe durata călătoriei sale îndelungate, sonda americană va utiliza un mod de propulsie inovator: patru propulsoare cu efect Hall, care produc o lumină albastră caracteristică.
Panourile solare ale sondei Psyche convertesc lumina în electricitate. Această electricitate este apoi utilizată de cele patru motoare pentru a accelera şi a expulza ioni (atomi încărcaţi electric) ai unui gaz rar (xenon), care sunt folosiţi şi în fabricarea de ecrane de plasmă sau de faruri pentru autovehicule.
În pofida impulsului slab astfel obţinut, datorită absenţei forţei de frecare din vidul spaţial, sonda va accelera până la viteze de zeci de mii de kilometri pe oră. "Puteţi să vă imaginaţi acest lucru ca un impuls primit de la lumina Soarelui", a rezumat David Oh, un inginer de la NASA. "Este o propulsie verde prin excelenţă", a adăugat el.
Comunicare laser
Misiunile spaţiale implică transmiterea unui volum tot mai mare de date, pe măsură ce tehnologia folosită se îmbunătăţeşte. NASA încearcă astfel să se orienteze spre sisteme de comunicare prin laser, în locul clasicelor comunicaţii radio.
Sonda Psyche transportă la bordul ei un dispozitiv experimental, ce ar trebui să permită "o creştere de 10 ori a transmisiei de date tradiţionale", a declarat Abi Biswas, cercetător la Jet Propulsion Laboratory (JPL) administrat de NASA. Acest fapt va permite trimiterea de imagini cu rezoluţie foarte înaltă şi a mai multor date ştiinţifice şi înregistrări video.
Laserul va fi orientat de la Observatorul Table Mountain deţinut de JPL în California, iar sonda spaţială va viza la rândul ei Observatorul Palomar, situat tot în California. Tehnologia a fost deja testată, dar va fi pentru prima dată când ea va fi utilizată pe distanţe mai lungi, dincolo de orbita Lunii. Ideea de bază este aceea a o putea utiliza în viitor în cadrul misiunilor spre planeta Marte.
Gravitaţie
Sonda Psyche beneficiază de trei instrumente ştiinţifice sofisticate pentru a studia asteroidul omonim. Dar pentru a-i analiza gravitaţia, sonda va folosi clasicul sistem radio.
"Putem observa tonalitatea sau frecvenţa undelor radio care revin spre antene şi să determinăm viteza cu care se deplasează sonda" în jurul asteroidului, a explicat planetologul Ben Weiss. Seamănă puţin cu sunetul unei sirene de ambulanţă care se aude diferit pe măsură că aceasta se apropie şi apoi se îndepărtează.
Urmărind cu precizie schimbările de viteză ale sondei, oamenii de ştiinţă pot să determine variaţiile din câmpul gravitaţional al asteroidului. Acest fapt le va permite să formuleze concluzii despre compoziţia şi structura internă a lui Psyche.
Mai puţin metal, mai multe roci?
Dată fiind strălucirea lui Psyche, exista până de curând un consens: asteroidul trebuia să fie compus aproape în întregime din metal. Ceea ce ar fi corespuns teoriei conform căreia ar fi vorba despre nucleul unui corp ceresc străvechi, a cărui suprafaţă a fost smulsă în urma unor coliziuni din trecut.
Însă cercetătorii au remarcat, într-un studiu publicat în 2022, că asteroidul Psyche este, de fapt, mai puţin dens decât ceea ce se aşteaptă de la un corp ceresc compus în întregime din fier. O posibilitate ar fi ca vulcanii să fi adus fierul la suprafaţă, acoperind rocile cu un strat de metal. Răspunsul la această enigmă va fi dat atunci când sonda americană va ajunge în proximitatea ţintei sale, în vara anului 2029.
Un student la o universitate...
Papa Francisc, care a evitat în...
Avocații lui Sean 'Diddy' Combs...
Linkin Park marchează o nouă...
Linkin Park marchează o nouă...
Avocații lui Sean 'Diddy' Combs...
Papa Francisc, care a evitat în...