Moartea Reginei Elisabeta a II-a: În Regatul Unit începe o perioadă de doliu
Autor: Anca Murgoci
Data publicării:
Regina Elisabeta a II-a va fi comemorată cu mare fast în timp ce în Regatul Unit începe vineri o perioadă de doliu pentru a marca moartea suveranei, transmit PA Media/dpa.

Salve de tun vor răsuna în capitala Londra, iar clopotele vor suna în întreaga ţară, bisericile, capelele şi catedralele fiind încurajate de Biserica Anglicană să organizeze rugăciuni sau slujbe speciale. Fiul cel mare al reginei şi succesorul la tron, Regele Charles al III-lea, a vorbit joi seară despre durerea sa, la scurt timp după ce Palatul Buckingham a anunţat dispariţia monarhului, în vârstă de 96 de ani, care a murit în cursul după-amiezii la Castelul Balmoral din Scoţia. Charles se va concentra de acum pe chestiuni de stat, în contextul în care vineri îşi începe prima zi în calitatea sa de nou monarh al naţiunii, după ce a petrecut o mare parte din cei 73 de ani ai săi pregătindu-se pentru acest rol. Omagii au sosit din întreaga lume, în care a fost salutat angajamentul de nezdruncinat al Reginei Elisabeta a II-a în slujba ţării sale şi a Commonwealth.

Regele Charles al III-lea a acces la tron imediat după moartea mamei sale. Noul rege şi regina consoartă - Charles şi soţia sa Camilla - se vor întoarce vineri la Londra, iar noul monarh urmează să se adreseze naţiunii la televizor vineri seară. Salve de focuri de armă - câte o salvă pentru fiecare an din viaţa reginei - vor fi trase în centrul Londrei vineri, iar noul rege va avea prima sa audienţă cu premierul britanic Liz Truss. Apoi, Truss şi principalii săi miniştri vor participa la slujba publică de pomenire la Catedrala St Paul, în centrul Londrei. Sâmbătă dimineaţa, va avea loc un Consiliu de Ascensiune - proclamarea oficială ca rege a lui Charles - la Palatul St James din Londra. Prima proclamare publică a noului suveran va fi apoi citită de la un balcon situat deasupra Friary Court din Palatul St James, de către deţinătorul titlului de Garter King of Arms'.

Charles va da audienţe, iar în următoarele zile mass-media va fi informată de către deţinătorul titlului de Earl Marshal, însărcinat cu ascensiunea şi cu funeraliile reginei. După ce starea de sănătate a Reginei Elisabeta a II-a s-a înrăutăţit, familia regală, inclusiv cei patru copii ai suveranei - Charles, prinţesa Anne, prinţii Edward şi Andrew -, şi nepoţii ei, ducele de Cambridge şi ducele de Sussex, s-au grăbit să se deplaseze la Balmoral pentru a fi alături de regină. Ducesa de Sussex, Meghan, a cărei relaţie turbulentă cu monarhia este bine cunoscută, a rămas la Londra, după ce intenţionase iniţial să-l însoţească pe Harry în Scoţia. Ducesa de Cornwall şi Cambridge, aşa cum va fi cunoscută de acum înainte Kate, soţia prinţului William, a rămas la Windsor cu copiii - prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis - care au început şcoala.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel