Oricine ar fi străbătut ținuturile Noii Zeelande în urmă cu un mileniu ar fi descoperit un veritabil paradis ornitologic. Dar sosirea populațiilor polineziene în secolul al XIII-lea și apoi a europenilor a schimbat situația. Șobolanii au eliminat petrelii și cârsteii. Șoarecii au ciugulit toate semințele și fructele de pădure pe care le-au putut găsi, lăsând prea puțină hrană păsărilor.

Populația de oposum, adusă aici pentru blana lor, au jupuit copacii de scoarță. Iepurii s-au reprodus atât de repede încât au devorat pajiști și padocuri. De parcă nu era suficient, herminele, spaima iepurilor, au distrus, până la urmă păsările de peșteră, bufnițele și prepelițele. 

Rezultatul: numărul păsărilor endemice din Noua Zeelandă, care nu pot zbura, precum kakapo și kiwi, a scăzut dramatic. Potrivit Ministerului Conservării, au mai rămas doar aproximativ 70.000 de păsari kiwi, un adevărat simbol al acestei țări. 

Dar oamenii s-au mobilizat, au fost lansate zeci de inițiative menite să protejeze micuța vietate cu cioc lung și aripi prea mici pentru a se putea înălța în văzduc. Printre acestea se numără Capital Kiwi Project, o organizație de caritate cu fonduri de milioane de dolari obținute din subvenții guvernamentale și donații private.

„Noi, neo-zeelandezii avem o legătură specială cu kiwi”, a explicat fondatorul și managerul proiectului, Paul Ward. 
Kiwi „se află în centrul mitului maori”. Fie că este vorba despre „echipele noastre sportive, de rugby, de forțele militare, chiar și atunci când plecăm în străinătate, ni se spune kiwi”.

"De ce? Pentru că sunt păsări rezistente, robuste, adaptabile, adică toate valorile specifice neo-zeelandezilor. Asta în condițiile în care cei mai mulți dintre noi nu au văzut niciodată o pasăre kiwi”, a adăugat el. Paul Ward spune că primele păsări sălbatice au dispărut din regiunea Wellington în urmă cu mai bine de un secol, iar acum, pentru a le menține s-a dus o muncă uriașă. 

Inclusiv proprietarii de câini au fost convocați la sesiuni speciale de antrenament pentru a-și învăța animalele  să stea departe de păsările prețioase. Pe o suprafață echivalentă cu aproximativ 43.000 terenuri de fotbal au fost amplasate 4500 de capcane pentru hermine, care puneau în pericol viața păsărilor kiwi. 

Când la Wellington au fost aduse anul trecut primele păsări kiwi, ca un prim pas al procesului de repopulare a zonei, a fost organizată o ceremonie tradițională de întâmpinare maori.  ”Când a fost eliberat primul kiwi, cei peste 400 de oameni adunați au amuțit. Cei mai mulți nu văzuseră niciodată această pasăre. Puterea acelui moment este greu de descris, a fost copleșitor”, a povestit același Paul Ward. 

„Este de datoria noastră să veghem asupra acestui suflet mic care ne-a dat numele”, a spus el. În caz contrar, „merităm să fim redenumiti +idioți+”, a adăugat Paul Ward.