Ninsorile abundente provoacă perturbări ale traficului în Germania şi Franţa. Turnul Eiffel, închis temporar
"Ziua Enescu la MINA" este un eveniment care face parte din activităţile de pregătire şi promovare a ediţiei a XXVII-a a Festivalului Internaţional George Enescu 2025.
Evenimentul a avut loc și cu ocazia aniversării marelui compozitor român George Enescu, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 143 de ani.
Producţia a utilizat imagini ale artistului, care au fost animate prin intermediul inteligenţei artificiale, însă a inclus și o serie de alte elemente vizuale ilustrative pentru creaţia enesciană şi informaţii privind activitatea compozitorului.
Accesul la eveniment a fost gratuit, dar a fost necesară o rezervare prealabilă, locurile fiind epuizate. Proiectul video va putea fi urmărit şi în cadrul ediţiei din 2025 a Festivalului George Enescu, unde, pe lângă cele şase serii de concerte tradiţionale, va fi una nouă dedicată interdisciplinarităţii artistice.
Proiectul video este realizat de Les Ateliers Nomad şi susţinut de JTI - Immersive Experience, pe "Poema Română", prima operă a lui Enescu, compusă de acesta când avea doar 16 ani. Fonograma care însoţeşte proiectul este lucrarea înregistrată de Electrecord în anii '90, în interpretarea Orchestrei Radio, avându-l la pupitru pe dirijorul Horia Andreescu. Lucrarea a fost interpretată în primă audiţie la Paris în urmă cu 126 de ani şi a avut un semnificativ succes de presă.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat, într-o conferinţă de presă, faptul că proiectul reprezintă o modalitate inedită de a celebra 143 de la naşterea unei personalităţi emblematice a culturii române.
"MINA este un muzeu privat, un competitor real şi pozitiv pentru instituţiile muzeale din România, în special prin componenta de tineret pe care reuşeşte să o aducă alături de evenimente culturale. (...) Ne-am gândit să creăm acest parteneriat între ARTEXIM şi MINA, astfel încât tânăra generaţie să afle că în România se organizează Festivalul Enescu, să fie parte la minunata creaţie a unui copil de 16 ani, George Enescu, prin Poema Română, să aibă acces la evenimente culturale de calitate. Cred cu tărie că de lucrurile acestea avem nevoie: să fim mai aproape de cultură şi să creăm în România educaţie prin cultură", a zisTurcan, la conferinţa de presă organizată la MINA.
Potrivit managerului interimar al ARTEXIM, Cristina Uruc, în cadrul proiectului video, "muzica lui Enescu şi cele mai noi tehnologii se îmbină pentru o experienţă imersivă inedită". Proiectul include fotografii de arhivă şi informaţii care au fost puse la dispoziţie de Muzeul Naţional George Enescu. Lucrarea include 108 video fotograme.
"Muzica scrisă de un tânăr, prezentată astăzi într-o formă inovativă, susţinută de cele mai noi tehnologii, de simboluri de artă sau muzică clasică, are menirea de a atrage noi categorii de public. Enescu nu a scris o muzică uşor de urmărit, de înţeles sau de simţit, dar proiectul vizual creat de echipa Les Ateliers Nomad sunt sigură că va determina noi ascultători să vină în sala de concert pentru a reasculta Poema, de data asta în format clasic de concert, având însă un suport vizual rămas în memorie, care va oferi reperele necesare pentru o experienţă pozitivă de concert", a zis Cristina Uruc.
Dirijorul Cristian Măcelaru a transmis un mesaj cu ocazia evenimentului, subliniind faptul că proiectul video realizat la împlinirea a 143 de ani de la naşterea lui Enescu reprezintă "o nouă modalitate de a explora şi de a trăi" opera acestuia prin combinarea sunetului, vizualului şi a inovaţiei tehnologice.
"Cu fiecare ediţie a Festivalului Enescu, căutăm să aducem un omagiu mai profund operei acestui mare compozitor. Noua serie dedicată interdisciplinarităţii artistice reprezintă o expansiune naturală a viziunii sale, care va apropia cu siguranţă noi categorii de public de muzica lui Enescu", a precizat el.
Video
Ediţia a XXVII-a a Festivalului Internaţional George Enescu se va desfăşura în perioada 24 august - 21 septembrie 2025, sub înaltul patronaj al preşedintelui României. Proiectul cultural este finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
În acest an va avea loc va avea loc Concursului Internaţional "George Enescu", la care s-au înscris 627 de candidaţi. Se înregistrează astfel un număr de participanţi de şase ori mai mare faţă de ediţia din anul 2022 şi cu 60% mai mare comparativ cu ediţia din anul 2018, conform Agerpres.
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Bruno Mars şi vedeta de K-pop...
Andreea Bănică nu a mai...
Matteo Bocelli, fiul celebrului...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...