Săptămâna Modei masculine de la Paris va fi deschisă de casa Louis Vuitton cu o defilare la Muzeul Luvru
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Documentul a fost citit de la tribuna centrală de către deputatul socialist Vasile Bolea.
Potrivit lui, Republica Moldova este condusă de către un Guvern care nu are legitimitate politică deoarece în lispește susținerea poporului.
„Acest guvern este hotărât să sacrifice bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova, doar pentru a câștiga simpatiile birocrației cancelariilor europene. Acest lucru este unul inadmisibil”, a declarat Bolea.
Acesta a mai adăugat că de la învestirea Guvernului condus de Natalia Gavrilița, Republica Moldova „trăiește în permanentă criză”.
Potrivit legislației, moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului poate fi iniţiată de cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleși. Mai exact, este vorba de cel puțin 26 de parlamentari. Moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii.
Moţiunea de cenzură se adoptă cu votul a cel puțin 51 de deputați. În cazul adoptării moţiunii de cenzură, primul-ministru va prezenta în termen de cel mult 3 zile, preşedintelui Republicii Moldova demisia Guvernului, scrie Deschide.
O nouă rundă în lupta prinţului...
O nouă rundă în lupta prinţului...
Nicki Minaj le-a lăudat pe...