"A fost cutremur, am ieşit toţi pentru că a fost foarte violent. Efectiv, se balansa stâlpul. Eu, pe vremea aia, stăteam în spate la Intercontinental, o aveam pe Smaranda mică şi am fugit imediat spre casă, să văd ce s-a întâmplat.

Am nimerit pe bulevard şi am văzut o scenă apocaliptică. În primul, nu o să uit toată viaţa mea, venea o femeie cu un picior şi îmi bătea în geam să îl iau în maşină. Oamenii erau disperaţi şi nu mai ştiau ce să facă.

Am rămas şocat când am văzut că nu mai sunt blocurile în care mergeam şi mâncam, nu mai era Scala, şi lumea era foarte panicată. L-am văzut pe unul, săracul, care era pe la etajul cinci, căzuse tot blocul, şi rămăsese cu WC-ul, nu o să uit toată viaţa, rămăsese WC-ul prins în perete şi nu mai avea nimic, nici dedesubt, nici deasupra. Avea o brichetă şi striga ajutor. Lumea era terminată.

Am vorbit cu Nicu Ceauşescu în acea seară. Ne-am sunat să vedem ce se întâmplă. El a zis că merge acolo şi am vrut să merg şi eu, să ajut cu ce pot. Eu sunt sincer, deci mai mult de curiozitate am mers.

A fost o mobilizare fără să existe structuri cum avem acum. Lumea s-a mobilizat şi au venit oamenii. A fost o mobilizare exemplară, care pe mine m-a uimit. Nu mă aşteptam să fie chiar aşa o unitate la noi, la români. Am fost şi la Toma Caragiu, şi la Bocăneţ, pentru că îi cunoşteam foarte bine şi acolo m-a impresionat chestia asta că dacă ei rămâneau în apartament scăpau. Apartamentul lor a rămas intact şi i-a prins pe scară.

Dacă nu fugeau din apartament, trăiau. Păcat. Nenorocirea cea mai mare, din punctul meu de vedere, e că au trecut atâţia ani şi n-au consolidat clădirile astea. Dacă vine acum, centrul e complet terminat", a declarat Serghei Mizil.