Nicușor Dan vrea al doilea mandat. Acum se laudă cu tramvaiele mai mari decât stația
Autor: Irina Constantin
Data publicării:
După ce linia tramvaiului 41 a fost modernizată, acum are nevoie de noi modificări, de milioane de lei, după ce Primăria Capitalei a cumpărat tramvaie mai mari decât stația. 

Șapte stații de pe linia tramvaiului 41 ar urma să fie modificate după tramvaiele noi, iar prețul betonului și a bordurilor ce urmează a fi puse, pentru a lungi refugiile, se ridică la 8 milioane de lei. 

Peste 8,5 milioane de lei trebuie vor cheltui autorităţile pentru refacerea staţiilor - din nou!-  pentru ca noile tramvaie cumpărate să poată circula în condiţii de siguranţă.

”Sunt bucuros că a ajuns la Bucureşti primul tramvai din lotul celor 100 cumpărate pe fonduri europene, fiind vorba de un contract care însumează aproximativ 200 de milioane de euro. Mă bucur, de asemenea, că cea care a câştigat această licitaţie şi care face tramvaiele pentru Bucureşti este o firmă românească.

Primul tramvai urma să vină în luna septembrie; suntem, deci, cu 2 luni în avans şi, potrivit contractului, în perioada următoare vor veni patru tramvaie în fiecare lună.” a spus primarul Capitalei.

După ce au fost refăcute, acum vor fi din nou modificate

”Banii europeni au venit cu nişte obligații, una dintre ele fiind aceea ca pe liniile pe care circulă aceste tramvaie - prima va fi linia 41- să avem peroane de 40 de metri. CGMB a aprobat astăzi actualizarea indicatorilor necesari acestei investiţii, iar până la momentul în care o să avem recepţia terminată pentru acest prim tramvai, o să avem şi peroanele de 40 de metri, urmând ca proiectul să fie extins şi pe celelalte linii. Bucureştiul are 150 de kilometri linii de tramvai, din care 50 de kilometri sunt nemodernizaţi. Ne propunem ca în momentul în care POR-ul va fi lansat în această toamnă să avem documentaţiile pregătite pentru toţi aceşti 50 de kilometri” a spus Nicușor Dan. 

În ciuda nenumăratelor probleme, Nicușor Dan mai vrea un mandat de primar. ”Eu îmi doresc asta, depinde ce își doresc bucureștenii.” a spus el, la Digi24. 

Între timp, PUZ-urile Capitalei sunt desființate, aceasta funcționând (sau nefuncționând) după un PUG vechi. Nici în cazul încălzirii apartamentelor din București, situația nu este mai bună. Chiar miercuri, 1 iunie, fiind anunțați cei din Sectorul 6 că furnizarea apei calde de consum a fost oprită pentru aproximativ 100 de blocuri: ”Începând de azi, în zona Apusului din cartierul Militari, Sectorul 6, în perimetrul străzilor Ghirlandei, Petrăcheşti şi bulevardul Iuliu Maniu se desfăşoară lucrări de reparaţii la reţeaua primară DN 400, cu o vechime de aproape 60 de ani. Pentru efectuarea intervenţiilor, furnizarea apei calde de consum pentru şapte puncte termice, aproximativ 100 de blocuri, va fi oprită. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este joi, 9 iunie 2022, ora 24.00", a informat Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti, prin intermediul unui comunicat.

Manevrele tehnice de golire a conductelor, aerisirile şi lucrările de reparaţii au fost deja începute din cursul dimineţii. După finalizarea tuturor tipurilor de lucrări, vor fi efectuate operaţiunile de umplere a tronsoanelor de conductă.

"Echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât să fie redus termenul estimat de finalizare şi punctele termice afectate să fie repuse în funcţiune", adaugă sursa citată.

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel