"Noaptea Dansului" - 24 și 25 august pe Calea Victoriei în București și 31 august în Piața Sfatului din Brașov
Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Cel mai mare eveniment de dans urban din ţară, "Noaptea Dansului", va avea două ediţii în luna august, la Bucureşti şi în Braşov.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, Agerpres, prima ediţie, "Bucureştiul dansează", va avea loc pe 24 şi 25 august pe Calea Victoriei, iar cea de-a doua, "Braşovul Dansează", se va desfăşura pe 31 august, în Piaţa Sfatului.

Punctele în care se va dansa în Capitală vor fi zonele Monteoru, Hotel Radisson, Monumentul Renaşterii, Cercul Militar, Muzeul Naţional de Istorie a României.

"Anul trecut, pe 26 august, am organizat cu sprijinul partenerilor noştri şi al extraordinarei comunităţi de dans, cel mai mare eveniment dedicat acestei arte din România. A fost un eveniment de succes ce a reuşit să aducă laolaltă peste 54 de şcoli de dans şi 2.000 de dansatori, dar şi 15.000 de trecători pe Calea Victoriei. Pe 23 septembrie, am fost din nou prezenţi alături de 20 de şcoli de dans în faţa a 8.000 de bucureşteni, în zona Muzeului Naţional de Istorie a României, în cadrul Zilelor Bucureştiului", a precizat Daniela Samoil-Istrate, iniţiator şi coordonator al evenimentului.

La rândul său, Dragoş Samoil, şi el iniţiator şi coordonator al evenimentului, a anunţat că şi la ediţia din acest bucureştenii sunt aşteptaţi să încerce peste 20 de stiluri de dans.

"Deoarece bucuria şi dorinţa de a dansa sunt mari, anul acesta vom avea două zile dedicate dansului, pe Calea Victoriei, pe 24 şi 25 august, unde îi aşteptăm pe bucureşteni (şi nu numai) să încerce peste 20 de stiluri de dans (de la salsa, bachata, kizomba, tango, kpop, street dance, la zumba, balet etc.). Estimăm că vom avea un număr cel puţin egal de şcoli participante, poate chiar mai multe, având în vedere că vom avea două zile în loc de una. De asemenea, pregătim surprize pentru participanţi pe care le vom anunţa pe parcurs", a precizat Dragoş Samoil, citat în comunnicat.

Şcolile participante vor pregăti momente de dans inedite, flash-mob-uri, community dance, momente de interacţiune cu trecătorii.

Evenimentul "Noaptea Dansului: Bucureştiul Dansează" are loc în cadrul proiectului Străzi Deschise, Bucureşti - Promenadă Urbană, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia de Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti, alături de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti, în calitate de operatori zonali.

Potrivit organizatorilor, evenimentul din 31 august, din Piaţa Sfatului din Braşov, promite publicului clipe de neuitat alături de comunitatea locală de dansatori.

Proiectul "'Noaptea Dansului 2024 - Braşovul Dansează' este cofinanţat din bugetul Municipiului Braşov. Evenimentul va aduce împreună peste 10 şcoli de dans din oraş şi 200 de dansatori profesionişti şi amatori, se arată în comunicat.

Fluxul de evenimente va conţine demonstraţii de dans (individual, cuplu, grup), flashmob-uri şi propune ruperea barierei dintre spectatori şi protagonişti - publicul putând participa şi interacţiona cu dansatorii.

Detalii despre program, orele de desfăşurare vor putea fi găsite înainte de eveniment, pe canalele de social media "Noaptea Dansului" şi pe site-ul oficial noapteadansului.ro. 

Articole similare

Selena Gomez este oficial miliardară

Valoarea netă a Selenei Gomez a depășit 1 miliard de...

Concertele din acest WEEKEND de la RADIODCNEWS

Vă invităm să ascultați cele mai electrizante și...


Top citite
FOTO: Agerpres

Filmul atât de lung încât spectatorii au primit o pauză de 15 minute la premieră

Selena Gomez este oficial miliardară

Selena Gomez este oficial miliardară

Captura Instagram

Michele Morrone a scris un story în limba română: Fac un apel la televiziuni

Sursa - Pexels

Clătite proteice fără făină – micul dejun perfect pentru un boost de energie

Nicușor Dan

Capitala sărbătorește 565 de ani. Nicușor Dan: Va avea loc cel mai mare eveniment de video mapping din lume

FOTO: Pexels

Mierea românească de salcâm, vedeta Festivalului European BIO și al Tradițiilor Locale


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Selena Gomez este oficial miliardară

Valoarea netă a Selenei Gomez a depășit 1 miliard de...

Concertele din acest WEEKEND de la RADIODCNEWS

Vă invităm să ascultați cele mai electrizante și...

pixel