Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
Conform proiectului, biletele de valoare pe suport hârtie, emise până la data de 31 ianuarie 2022, îşi menţin valabilitatea până la expirarea datei de valabilitate.
Totodată, începând cu data de 1 februarie 2022, autorizaţiile de funcţionare ca unităţi emitente de bilete de valoare pe suport hârtie îşi pierd valabilitatea, urmând ca aceste unităţi să rămână responsabile atât faţă de unităţile care acceptă bilete de valoare, cât şi faţă de angajatorii cu care au încheiat contracte, astfel fiind asigurată respectarea tuturor obligaţiilor ce decurg din contractele încheiate în cazul biletelor de valoare pe suport hârtie aflate în termenul de valabilitate.
Cadourile oferite angajaţilor de către angajatori cu diverse ocazii vor fi impozitate dacă depăşesc 300 de lei, plafonul neimpozabil fiind astfel majorat de la 150 de lei, potrivit unui proiectului Ministerului Finanţelor.
"În cazul cadourilor în bani şi/sau în natură, inclusiv tichetelor cadou, oferite de angajatori, angajaţilor cu ocazia Paştelui, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie şi cele oferite angajaţilor în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie, se propune majorarea plafonului neimpozabil şi care nu se cuprinde în baza de calcul al contribuţiilor de asigurări sociale obligatorii de la suma de 150 lei la suma de 300 de lei pentru fiecare persoană şi fiecare eveniment”, se specifică în document.
Pe de altă parte, proiectul propune eliminarea din categoria veniturilor din alte surse a biletelor de valoare sub forma tichetelor cadou, în sensul eliminării exceptării de la plata contribuţiilor sociale obligatorii, şi includerea în baza de calcul al acestora a valorii nominale a tichetelor cadou în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în alte situaţii decât cele în care se acordă cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase.
Practic, ANAF a constatat în anii precedenți că 4,2% dintre comaniile care apelează la tichetele cadou achiziționează 70% din totalul tichetelor, întrucât apelează la această măsură pentru a oferi angajaților sume lunare, care să fie exceptate de la plata impozitelor și taxelor.
Guvernul intenționează prelungirea valabilității voucherelor de vacanță, acordate în 2019, acestea ăutând fi utilizate pe tot parcursul anului 2022.
De asemenea, Guvernul vrea să acorde vouchere de vacanță pentru bugetari până în 2026.
"Măsura menţinerii acordării voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1450 lei, până la data de 31 decembrie 2026, prin aplicarea în continuare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009”, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...