Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
Mihai Trăistariu, cunoscut pentru prestația sa din 2006, când a adus România pe poziția a 4-a la Eurovision, a exprimat o profundă dezamăgire față de direcția pe care a luat-o concursul în ultimii ani. Într-un interviu acordat la Antena 3 CNN, Trăistariu a criticat transformarea concursului într-un "bal mascat", unde contează mai mult spectacolul decât valoarea muzicală.
„În 1956, când a pornit el, era doar un concurs de creație muzicală, conta doar cântecul și atât. Deja a devenit acest Eurovision un fel de bal mascat”, a declarat artistul.
„Eu, personal, sunt un pic deranjat. Nu total, dar sunt, pentru că eu sunt pe cântat, pe muzică, pe valoare. De exemplu, din tot concursul care a fost anul ăsta n-am reținut decât refrenul Franței. Nu se mai rețin refrene, piesele parcă nu mai contează. Contează cum îmbraci tu melodia în alea trei minute. De exemplu, Irlanda a venit cu Satana pe scenă, efectiv a venit cu draci, cu vârcolaci, și a luat locul 6. Adică a plăcut, a fost votată și de jurați şi de public”, a comentat el.
Potrivit lui Mihai Trăistariu, „trebuie să vii cu chestii controversate, interesante, inedite, șocante”. „Eu am observat deja. Dacă ești foarte bun, ești în față, sau dacă ești foarte controversat. Dacă ești șters și cuminte, n-ai nicio treabă cu Eurovisionul”, a mai spus Mihai Trăistariu.
În același timp, celebrul Dan Negru, cunoscut pentru pozițiile conservatoare din ultimii ani, s-a arătat la fel de revoltat de evoluția competiției. Dan Negru a folosit o analogie surprinzătoare pentru a ilustra schimbările percepute în Eurovision, comparându-l pe câștigător cu Nastratin Hogea care călărea invers un măgar. „Am prezentat acu’ vreo 25 de ani primele preselecții naționale de Eurovision. Ăsta de azi îmi amintește de Nastratin Hogea care călărea invers un măgar. Când progresiștii de atunci l-au întrebat de ce călărește invers măgarul, Nastratin le-a spus nu stau eu invers pe măgar, măgarul stă cu capul în direcția greșită dar îl las să creadă că avansează”, a comentat Dan Negru pe pagina sa de Facebook.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...