Record imposibil în NBA, stabilit de cel mai bun aruncător din istoria ligii
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
”Am încercat doar să îmi fac jocul. Astăzi totul s-a aranjat perfect, să reușesc prima aruncare și apoi să las recordul să vină la mine", a spus Curry.

Baschetbalistul lui Golden State Warriors, Stephen Curry, a stabilit marți, la Madison Square Garden, recordul all-time de aruncări de trei puncte din NBA, ajungând la 2.974 de aruncări de la distanță, depășindu-l pe Ray Allen, membru în Hall of Fame.

Curry a fost imediat îmbrățișat de coechipierii săi, de antrenori, de tatăl și fostul jucător din NBA, Dell Curry, dar și de Allen.

„Să o fac aici, în Madison Square Garden, în fața acestui tip de aici (arată spre Allen) și a lui Reggie Miller, este special", a declarat Curry într-un interviu acordat la marginea terenului, citat de Reuters.

"Am avut o încredere nebună de când am început să joc baschet, să cred că acest moment va fi posibil".

Curry a început meciul de marți la doar două aruncări de trei puncte distanță de recordul lui Allen, iar publicul, care a epuizat toate biletele, a rămas în picioare în prima parte a meciului în așteptarea doborârii recordului.

„A fost o săptămână lungă de la ultimul nostru meci de acasă, în care toată lumea vorbea despre faptul că sunt la 16 aruncări distanță", a spus Curry.

"Părea că fiecare aruncare pe care o executam creștea nivelul de anticipare și anxietate în jurul recordului.

Citește și: Simona Halep, nominalizată la "lovitura anului". WTA, anunț

Reggie Miller este al treilea pe listă cu 2.560 de aruncări de trei puncte.

Curry a încheiat meciul cu cinci coșuri de trei puncte, ajungând la 2.977 în carieră, în timp ce Warriors au profitat de un atac de ultim moment, pentru a învinge pe Knicks cu 105-96.

Curry, în vârstă de 33 de ani, se află la al 13-lea sezon în NBA și este considerat cel mai bun aruncător din istoria ligii.

„Mă mândresc cu faptul că am aruncat un procentaj ridicat, că am permis ca acest lucru să ne ajute să câștigăm meciuri, iar acum mă pot mândri cu faptul că am bătur recordul stabilit de Ray", a declarat Curry într-o conferință de presă ulterioară.

„Nu am vrut niciodată să mă numesc cel mai mare shooter până când am obținut acest record, dar acum mă simt confortabil să spun asta".

Articole similare

Arsenal, lider provizoriu în Premier League

Arsenal Londra a urcat pe primul loc, pentru moment, în...

Conor McGregor își va face mult așteptata revenire în UFC

A fost stabilită o dată pentru mult-așteptata revenire...


Top citite
Foto: Agerpres

Gioconda a lui Leonardo da Vinci, celebra Mona Lisa, ar putea beneficia de condiții îmbunătățite de expunere, anunță președinta muzeului Luvru

Foto cu rol ilustrativ: Freepik

China, pregătită să lanseze sonda lunară Chang'e 6. Obiectivul este colectarea de probe de pe partea întunecată a Lunii

Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Doi urși panda gigant ajung în SUA din China. Cooperare pentru protecția speciei

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Rugăciuni pentru ziua de Florii

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Cozonac pentru Paști. Rețeta pas cu pas

Billie Eilish, Lorde și Green Day vor să fie adoptat un proiect de lege care să protejeze fanii de înșelăciunile cu bilete/Instagram

Billie Eilish, Lorde și Green Day vor să fie adoptat un proiect de lege care să protejeze fanii de înșelăciunile cu bilete


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Blink-182 anunță noul turneu în America de Nord

Blink-182 au anunțat noi date ale turneului din 2024 în...

pixel