Noua Casă, schimbări în 2023. Dumitru Nancu, de la Fondul de Garantare, anunță noutățile
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Ce aduce nou programul Noua Casă în 2023. 

"Ieri s-a publicat în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern 80 privind normele de aplicare a programului Noua Casă, avem același plafon de garantare. Anul trecut am avut 14 instituții financiar bancare, anul acesta am făcut apel la toate instituțiile financiar bancare să intre în acest program. Este singurul program prin care poți să-ți achiziționezi o locuință de maximum 140.000 de euro cu TVA redus de 5%, fiind un avantaj. Programul a fost schimbat în 2020, când a fost introdus un nou prag de garantare.

Dacă până atunci, garanția fondului era 59.900, ceea ce însemna un credit de maximum 67.000 de euro, acum avem două tipuri: un credit de maximum 70.000 de euro, cu avans 5%, cel mai mic avans la un credit ipotecar, iar a doua variantă, un credit între 70.000 și 140.000, unde garanția fondului este de 119.000 de euro, acolo avansul fiind de 15%, dar, la fel, este cel mai redus, pe celelalte credite ipotecare avansul fiind de minimum 25%. Noutatea este, așa cum am precizat, că este singura variantă prin care poți achiziționa o locuință cu TVA 5%, în restul cazurilor TVA-ul fiind de 19% de la 1 ianuarie. În rest, programul a rămas neschimbat” a explicat Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM. 

Acesta a explicat că există o condiție, anume aceea de a nu deține, la momentul achiziției, o locuință mai mare de 50 mp. În schimb, dacă persoana care cere creditul a fost proprietar și a vândut locuința respectivă, aceasta îl poate accesa fără probleme, beneficiind de avantajele programului Noua Casă. De asemenea, se poate accesa chiar dacă a mai fost accesat programul în trecut de aceeași persoană. În urma acestui credit, locuința nu poate fi înstrăinată timp de 5 ani. 

Dumitru Nancu a spus că speră ca din a doua jumătate a anului, atât ROBOR, cât și IRCC, să înceapă să scadă, în contextul în care locuințele oricum s-au scumpit din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcții. Dacă va începe să scadă IRCC, românii vor putea accesa credite mai mari, pliabile pieței imobiliare. 

Fondurile Noua Casă nu pot fi accesate pentru construirea unei case. Plafoanele sunt anuale și nu se raportează. ”Cam greu să-ți construiești într-o perioadă atât de scurtă casa” a mai spus directorul Fondului de Garantare. 

Pe primul loc la accesarea ”Noua Casă” este Ilfov, fiind urmat de Cluj, Sectorul 4 și Iași, potrivit DCNews

Youtube video image

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Zayn Malik aduce un omagiu emoționant lui Liam Payne în timpul turneului

Mariah Carey /Instagram

WHAM! și Mariah Carey sunt pregătiți să reintre în Top 10 vineri, odată cu începutul sezonului de Crăciun

Foto: Facebook Adele

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Captura Youtube

Ce s-a întâmplat cu Mary Austin, fosta logodnică a lui Freddie Mercury, după moartea artistului

Oprah. sursa foto Instagram

Marca de pantofi confortabili preferată de Oprah, are o mulțime de cizme și papuci sub 50 de dolari



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel