Sub o platformă metalică ce permite turiștilor să admire siluetele unor cai desenați acum 20.000 de ani sau spectacolul magic al miilor de stalagmite, stalactite și alte ”opere” din calcar, paleoclimatologul din regiunea Périgord arată două găuri forate în timpul cercetărilor sale asupra "speleotemelor", depozite minerale din mediul subteran.

Peștera conține informații neprețuite: oxigenul prezent în apa de ploaie care s-a infiltrat, s-a acumulat și s-a dizolvat în subteran pentru a forma concrețiuni calcaroase de-a lungul mileniilor, precum și carbonul provenit din succesiunea de plante de deasupra peșterii. Prin fixarea acestor două elemente, stalagmitele au "înregistrat" clima trecutului.

"Variația lor este legată de abundența sau nu a vegetației de deasupra peșterii, iar cum prezența vegetației la suprafață este direct legată de climă, aceste elemente ne spun ceva despre cum s-a schimbat aceasta", rezumă acest director de cercetare de la CNRS.

Împreună cu Ludovic Devaux, fost scafandru în marina franceză, în prezent asistent inginer, cercetătorul explorează peșteri europene și nord-africane pentru a colecta stalagmite, adevărate "arhive climatice". Concrețiunile sunt tăiate cu un fierăstrău cu diamant pentru a nu "distruge estetica" sitului, asemănătoare cu cele observate de primii homo sapiens.

În laboratorul său din Bordeaux, înarmat cu un burghiu de dentist, cercetătorul "eșantionează" apoi praful de calcit de pe stalagmitele pe care le-a colectat. El le introduce într-un spectrometru pentru a măsura abundența izotopilor de carbon și a descifra "semnalul climatic". Un instrument similar, care măsoară uraniul și toriul, poate data proba cu 500.000 de ani în urmă.

La Villars, analiza cronologică a nivelului de carbon-14 (C14) - un izotop radioactiv al carbonului - din stalagmite a permis detectarea impactului vârfului de teste nucleare efectuate în întreaga lume în timpul Războiului Rece. "Testele efectuate în acea perioadă au eliberat o cantitate mare de C14 în atmosferă", care s-a infiltrat apoi în organismele vii și apoi, prin intermediul apei de ploaie, în stalagmitele subterane, potrivit cercetătorilor.

Vârful nivelurilor de C14 măsurate în alte peșteri din Franța, Slovenia și Belgia a avut loc, fiecare, la câțiva ani după 1963, data semnării Tratatului de la Moscova, care a pus capăt testelor nucleare în atmosferă. Această descoperire "dovedește" că cea mai mare parte a carbonului extras din stalagmite a fost într-adevăr prezent anterior în atmosferă și în vegetație și servește drept "trasor" pentru a oferi o mai bună înțelegere a timpului de infiltrare a apei și a carbonului între suprafață și peșteră.

Pentru a evalua încălzirea actuală legată de activitatea umană, cercetătorul a instalat senzori în subteran încă din 1993 pentru a măsura schimbările de temperatură, fluxul de apă și nivelul de CO2. La 35 de metri sub pământ, într-un mediu ultra-stabil, cei doi cercetători folosesc un laptop pentru a actualiza temperaturile înregistrate: 12,2°C față de 11,1°C în urmă cu 30 de ani. O creștere "enormă" într-un interval de timp atât de scurt.

"Am văzut deja schimbări brutale" în ciclurile trecute, dar "niciodată o încălzire atât de rapidă într-o perioadă interglaciară", așa cum se întâmplă în prezent, observă Genty.