Elementele clasice Boards of Canada sunt prezente: sintetizatoare calde, ritmuri ușor sincopate, fragmente sonore ciudate. Dar adăugarea chitarilor acustice și a structurilor melodice mai pronunțate reprezintă o evoluție interesantă. Rezultatul e atât familiar, cât și proaspăt, ca o îmbrățișare de la un prieten vechi cu care te reconectezi după ani distanță.

Momentele cheie ale albumului se întind pe câteva piese consecutive. „Satellite Anthem Icarus” evocă o singurătate dulce-amară, unde chitara plânge ușor pe un fundal electronic melancolic. „Peacock Tail” crește în intensitate cu sintetizatoare pulsante și tobe lo-fi, construindu-se către un crescendo cathartic. Iar „Dayvan Cowboy” oferă un interludiu introspectiv, cu linii de pian meditativ și ambianță atmosferică.

Nu orice piesă de pe album lasă o impresie la fel de profundă. Câteva sunt mai experimentale, mai mult interludii texturale decât melodii complete. Dar aceste fragmente scurte nu deranjează. Înserează albumul cu o respirație necesară, oferind tranziții line între stările emoționale distincte.

The Campfire Headphase de la Boards of Canada este, pentru mine, unul dintre cele mai frumoase albume pe care le-am ascultat vreodată. Este o operă relaxantă, elevată și panoramică, probabil favorita mea din discografia trupei. Reprezintă o evoluție clară a sunetului lor, iar utilizarea chitarelor aduce o savoare și o textură binevenite atmosferei.

Piesa mea preferată este, probabil, "Satellite Anthem Icarus". Are o atmosferă specifică unui restaurant tip fast-food la apus, cu tumbleweed-uri trecând pe lângă tine și lumini neon ce zumzăie încet. Chitarele liniștite te adoarmă ușor, sintetizatoarele se învăluie și te îmbrățișează ca pe un ascultător, iar efectul este complet hipnotizant.

"Peacock Tail" a fost piesa care m-a captivat cel mai la prima audiție. Este uimitoare, captivantă și cu adevărat inspiratoare, precum cel mai frumos răsărit pe care ți-l poți dori. "Dayvan Cowboy" menține impulsul fantastic al albumului la o rată alarmantă; e ca și cum te-ai trezi dintr-un vis.

Consider că această secțiune de trei piese reprezintă punctul culminant al albumului, deși există atât de multe alte lucruri frumoase, misterioase și stranii de savurat. "'84 Pontiac Dream" deține o minune strălucitoare, extraterestră, la fel ca și "Hey Saturday Sun". Eerie și tensionat, "Oscar See Through Red Eye" este un succes, iar finalul trist și emoționant al piesei "Tears from the Compound Eye" îmi place la nebunie. Mini-segmentele care leagă piesele sunt la fel de minunate și ciudate ca întotdeauna, iar piesa finală "Farewell Fire" te va trimite la somn, dar într-un mod plăcut.

„The Campfire Headphase” nu e un album de hit-uri radio. E un album de experiențe. Îl savurezi ideal când ai timp să te pierzi în universul său. O operă imperfectă dar ambițioasă, cu siguranță nu va fi pe placul oricui. Totuși, pentru ascultătorii deschiși către muzica atmosferică și introspectivă, oferă o călătorie de nota 9.