O fântână din Viena a stârnit controverse.''Unde se află cea mai urâtă fântână din lume? La Viena, în Austria!''
Autor: Cristian Cîșleanu
Data publicării:
Vezi imagini cu fântâna din Viena.

Unde se află cea mai urâtă fântână din lume? La Viena, în Austria!. Inaugurată la sfârşitul lunii octombrie, noua fântână, criticată şi pentru costul ei exagerat, continuă să facă valuri, suscitând glume şi furie pe reţelele de socializare, informează AFP.

O ruşine!, Ce oroare!, E o glumă? - au scris internauţii austrieci după ce au privit monumentul din beton compus din 33 de personaje, care par modelate de nişte copii de grădiniţă şi sunt dispuse în jurul unui jet de apă.

Fântâna a fost comandată de municipalitatea social-democrată cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la aprovizionarea oraşului cu apă de izvor, un sistem excepţional, cu care Viena se mândreşte.

Lucrarea a fost inaugurată cu mare fast într-un cartier defavorizat pe 24 octombrie de primarul Michael Ludwig, care o consideră interesantă, alături de preşedintele ecologist austriac Alexander Van der Bellen.

Un colectiv vienez care poartă numele Gelitin a câştigat concursul de proiecte cu un concept care ar fi trebuit să reprezinte responsabilitatea societăţii faţă de apă, a cărei protejare devine din ce în ce mai importantă în contextul episoadelor de secetă severă, potrivit consilierului pentru climă Jürgen Czernohorszky.

Dar această fântână contemporană nu este pe gustul tuturor. Pe reţeaua de socializare X, utilizatorii subliniază contrastul de stil comparând-o cu o fântână neoclasică, apreciată pentru grandoarea sa şi care se află în faţa Parlamentului din acest oraş inclus pe lista patrimoniului UNESCO.

Un mesaj scris în engleză pe contul Culture critic şi care îşi exprimă regretul că doar atât s-a putut pentru 1,8 milioane de euro luaţi de la contribuabili a fost vizionat de peste 7,5 milioane de ori în această ţară cu 9 milioane de locuitori.

În plus faţă de dezbaterea recurentă asupra locului artei moderne în spaţiul public, costul monumentului reprezintă un element greu de acceptat de către vienezi. Lux în timp ce costul vieţii este mega-scump, a scris pe Facebook Herbert Kickl, liderul partidului de extremă dreapta FPO, care conduce în sondaje înainte de alegerile legislative de anul viitor.

Contactaţi de AFP, nici municipalitatea din Viena, nici cei patru autori ai sculpturilor, care formează colectivul Gelitin, cunoscut pentru creaţiile sale provocatoare, nu au reacţionat deocamdată după apariţia acestei polemici, conform Agerpres.

Articole similare

Top citite
Foto: Pexels

Celine Dion și Lady Gaga vor cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Paris

Foto: Pexels

Fanii Sabrinei Carpenter denunță costurile exorbitante ale biletelor pentru turneul arenelor

Captura Instagram

Victor Cornea, gest superb față de fetițele Andreei Bălan

Foto: Pexels

Interpol reflectează asupra scenei iconice din "Friends" în timp ce începe turneul aniversar de 20 de ani

Captura Youtube

Janet Jackson și-a amintit cum și unde a scris piesa "Scream" alături de Michael Jackson

Captura Youtube

Smiley a lansat melodia "Cum te văd eu"


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Concertele din acest WEEKEND de la RADIODCNEWS

Radio DC News vă invită la o serie de concerte...

pixel