O melodie misterioasă, identificată după 17 ani de căutări pe internet
Autor: Dana Mihai
Data publicării:
O piesă pop germană supranumită ''cea mai misterioasă melodie de pe internet'' a fost, în cele din urmă, identificată după 17 ani de cercetări la care au luat parte o armată de internauţi, au relatat mai multe publicaţii din Germania, potrivit AFP.

Piesa a fost recunoscută, într-un final, ca fiind Subways of Your Mind, a trupei FEX, o formaţie germană din anii 1980, puţin cunoscută.

Descoperirea a fost făcută de un utilizator al reţelei de socializare Reddit, care a dat de urma unuia dintre foştii membri ai trupei, au relatat săptămâna aceasta cotidianul Der Spiegel şi alte media germane.

Misterul a început în 2007, când doi germani, frate şi soră, au digitalizat şi au publicat online o piesă pe care primul dintre ei o înregistrase iniţial pe o casetă, de la un post de radio, în urmă cu mai bine de 20 de ani.

Mai mulţi pasionaţi de muzică şi adepţi ai lostwave, o mişcare ce presupune căutarea originilor melodiilor căzute în uitare, au încercat apoi să identifice piesa prin mai multe modalităţi, cum ar fi să identifice instrumentele sau accentul cântăreţului.

Primele tentative de identificare a melodiei, considerată de mulţi ca aparţinând genului new wave, au fost, în mare parte, lipsite de succes.

În 2019, platforma Reddit a redifuzat piesa, stârnind o mare agitaţie în rândul pasionaţilor, care au supranumit-o în scurt timp cel mai misterios cântec de pe internet.

Forumul de pe Reddit dedicat acestei piesei a atras zeci de mii de internauţi, iar publicaţiile germane s-au interesat la rândul lor de misterioasa piesă.

Săptămâna aceasta, un utilizator, marijn1412, a spus că a rezolvat misterul după ce a discutat cu un fost membru al FEX, care i-a dezvăluit numele piesei atât de căutate.

"Super-detectivul" a dat de urma lui Michael Haedrich, în prezent în vârstă de 68 de ani, după ce a verificat formaţiile care au participat la un concert organizat de un post public de televiziune în nordul Germaniei în anii 1980.

Michael Haedrich a declarat pentru Der Spiegel că nu ştiuse de această o vânătoare online şi că membrii formaţiei sunt absolut bulversaţi de această recunoaştere tardivă. 

Articole similare

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Captura Instagram

De ce a fost înmormântat Liam Payne după o lună de la moartea sa

Papucii cu Grinch care șochează România. Prețul incredibil i-a lăsat pe mulți cu gura căscată

Captura Instagram

Iubita lui Babasha este însărcinată! Au dezvăluit și numele

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel