O refugiată de la Kiev angajată la Poșta Română
Autor: Matei Ion
Data publicării:
O ucraineancă din Kiev, refugiată de război în România încă de la începutul conflictului militar, este începând de luni angajată a Poştei Române, informează compania de servicii poştale, într-un comunicat transmis AGERPRES.

"Poşta Română este, începând de astăzi, noul loc de muncă pentru o ucraineancă din Kiev, refugiată de război în România încă de la începutul conflictului militar din ţara ei. Cu o bogată experienţă profesională acumulată în sectorul corporate din Ucraina, ca director comercial, noua angajată a companiei îşi va reorienta activitatea profesională, urmând să lucreze în domeniul serviciilor poştale internaţionale (...) Anastasia Kulakova este originară din Kiev, capitala ţării vecine, iar, până ca ţara ei să fie atacată de către armata Federaţiei Ruse, ocupa funcţia de director comercial în cadrul Loteriei Naţionale Ucrainene. Mamă a doi copii, un băiat de 11 ani şi o fată de 6 ani, aceasta a ales să se refugieze din calea războiului în Bucureşti, unde locuieşte în apartamentul unor români plecaţi la muncă în străinătate", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, Kulakova vorbeşte germană, engleză, dar şi limba română, "aspect care a contat în tot procesul de adaptare în România, inclusiv în privinţa hotărârii de a încerca să acceseze un nou loc de muncă, pe piaţa de profil".

"Suntem convinşi că experienţa profesională de înalt nivel a Anastasiei va conta mult în adaptarea la noile condiţii de muncă, astfel încât eforturile de acomodare să fie depăşite cu uşurinţă. Capacitatea de a comunica în mai multe limbi de circulaţie internaţională va conta foarte mult şi va aduce un plus de valoare muncii sale în Poşta Română. Colegii de birou vor fi un sprijin real în procesul Anastasiei de acomodare la viaţa din România. Pe lângă multe lucruri pe care le va avea de învăţat, noua noastră colegă va simţi, cu siguranţă, că familia poştaşilor este una primitoare şi foarte unită, indiferent de greutăţile care ies în cale", a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR).

Război Ucraina. Kremlinul pregătește asaltul final în Mariupol și acumulează trupe în Donbas

Anastasia Kulakova a ales varianta de a lucra în baza unui contract cu jumătate de normă, de patru ore.

"Deşi sunt născută în Kiev, am avut ocazia fericită să învăţ limba română în timpul vacanţelor de vară, la bunicii din Republica Moldova. Cunoaşterea limbii române a fost un criteriu esenţial pentru mine în decizia de a rămâne în România şi a încerca să îmi continui aici viaţa, împreună cu copiii mei, care sunt deja la şcoală. Nu am vrut să ajung în Mare Britanie sau Germania, ţări ale căror limbi le vorbesc, pentru că doresc să fiu cât mai aproape de ţara mea, la distanţă mică. În Kiev mi-au rămas atât părinţii, cât şi soţul. Le sunt extrem de recunoscătoare tuturor românilor pentru tot sprijinul primit aici. Deşi durerea despărţirii de locurile şi mediul din ţara noastră este mare, vom încerca să facem totul pentru ca viaţa noastră să meargă înainte, iar adaptarea de aici să fie cât mai uşoară. Deja copiii au început să înveţe câte ceva din limba română, colegii de la şcoală fiind de mult ajutor în acest sens, iar eu mă descurc cu traseele transportului în comun", a spus Kulakova.

Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării (93,52%), şi Fondul Proprietatea (6,48%).

Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional şi distribuie, săptămânal, mai mult de 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române, iar peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. 

Articole similare

Prințul Harry așteptat la Londra, apoi în Nigeria cu Meghan

Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie pentru a...


Top citite
Captura Instagram

Selly s-a împăcat cu Adrian Elicopter de luptă. Videoclipul cu cei doi are aproape 1 milion de vizualizări (VIDEO)

Captura Youtube

Tania Popa a vorbit despre colaborarea cu Selly la filmul Buzz House: Mi-a zis să-i arăt cum o să fac, să vadă dacă o sa fac bine/În capul meu a fost: 'Tuți...

Shakira / FOTO: Facebook

Shakira dezvăluie că problemele financiare ale familiei i-au dat o dorință neobosită de a reuși

Printul Harry

Prințul Harry așteptat la Londra, apoi în Nigeria cu Meghan

Paris Hilton declară că noul ei album are de toate / Facebook

Paris Hilton declară că noul ei album are de toate

Captura Youtube

Preotul robot cu inteligență artificială „Părintele Justin” este excomunicat din biserică după doar o zi


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Prințul Harry așteptat la Londra, apoi în Nigeria cu Meghan

Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie pentru a...

Paris Hilton declară că noul ei album are de toate

Paris Hilton susține că cel de-al doilea album de studio...

pixel