Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Premiera simfoniei "Cosmic Cycles", despre care compozitorul ei, americanul Henry Dehlinger, a spus că reprezintă "o operă de artă aproape totală", a avut loc săptămâna trecută la Washington.
"Nu include doar muzică, nu doar imagini. Este mai degrabă o experienţă cuprinzătoare", a declarat el înaintea acelui prim concert.
O iniţiativă similară a fost realizată în urmă cu peste un secol de compozitorul englez Gustav Holst, cu celebra sa lucrare "The Planets" ("Planetele"). Dar, în epocă, existau încă multe lucruri de descoperit în domeniul astronomiei.
De atunci, oamenii au păşit pe Lună, au trimis vehicule robotizate pe Marte şi au lansat în spaţiu telescoape incredibil de puternice.
Imaginile cu rol ilustrativ au fost alese de agenţia spaţială americană (NASA) şi au fost organizate în şapte filme scurte, folosite ca sursă de inspiraţie de compozitorul Henry Dehlinger.
"Trebuia să mă ciupesc singur pentru a-mi aminti că nu era science-fiction, ci ştiinţă adevărată", a declarat el.
Piotr Gajewski, directorul muzical şi şeful de orchestră de la National Philharmonic din Maryland, a dezvăluit că NASA a fost plasată în centrul acestui proiect.
"În loc să le propunem o operă muzicală şi să lipim imagini deasupra ei, cercetătorii de la NASA au început prin a asambla videoclipuri", pe baza "celor mai bune descoperiri ale lor", a detaliat acelaşi muzician.
Wade Sisler, de la Centrul Spaţial Goddard, administrat de NASA, consideră că rezultatul se ridică la înălţimea provocărilor generate de un astfel de proiect.
"Este o aventură diferită de toate cele la care am contribuit în trecut", a declarat Wade Sisler, în vârstă de 64 de ani.
"Ca nişte picturi de Van Gogh"
Simfonia nou creată, în şapte mişcări, începe în centrul Sistemului Solar, prezentând Soarele prin imagini cu suprafaţa sa turbulentă şi cu explozii ce proiectează particule de materie în vidul spaţial.
Una dintre mişcările următoare se concentrează pe studiul dedicat planetei noastre, în special prin intermediul unor fotografii realizate de astronauţi aflaţi pe orbita Terrei.
Spectacolul include şi "o colecţie fascinantă de vizualizări de date", a explicat Wade Sisler. Cele despre curenţii oceanici, de exemplu, "seamănă cu nişte picturi de Van Gogh atunci când sunt puse în mişcare. Curenţii sunt magnifici, iar anumite tipare pot fi văzute în timp ce apar, de care oamenii nu erau conştienţi până acum".
A patra parte a simfoniei, dedicată Lunii, este urmată de portrete ale fiecărei planete din Sistemul Solar - inclusiv imagini de pe scoarţa marţiană realizate de vehiculele robotizate plasate cu succes pe "Planeta Roşie".
Simfonia include şi imagini ale unor asteroizi, înaintea unui final maiestuos, dedicat nebuloaselor şi găurilor negre.
NASA a publicat videoclipurile simfoniei pe pagina sa de YouTube, cu o versiune digitală a coloanei sonore.
"Un mare mister"
S-a decis să nu existe însă o sincronizare totală între muzică şi videoclipuri, pentru ca simfonia să fie "mai fluidă", a explicat şeful de orchestră Piotr Gajewski. Această abordare îi permite să creeze "momente diferite la fiecare reprezentaţie".
Faptul de a şti că aceste imagini şi misiuni spaţiale sunt reale reprezintă ceva frapant pentru public, afirmă Wade Sisler, întrucât în actuala eră digitală "oamenii pot să creeze orice cu ajutorul inteligenţei artificiale".
"Oamenii sunt interesaţi de rezultate adevărate şi îşi spun: 'Wow! chiar ne-am dus să vedem acest asteroid!'", a declarat el.
Datorită frumuseţii acestor imagini grandioase, ele devin însoţitori perfecţi pentru creaţii orchestrale, consideră Piotr Gajewski.
"Ce ne face să devenim dintr-o dată emoţionaţi atunci când auzim un tip de muzică sau mândri atunci când ascultăm un altul? Este un mare mister şi, bineînţeles, spaţiul este celălalt mare mister, deci ele se completează foarte bine", a adăugat el.
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...