Ocazia de a sta pe balconul faimos al Palatului Buckingham: O atracție de neratat în această vară
Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Vizitatorii Palatului Buckingham din Londra vor avea şansa în această vară de a sta în dreptul faimosului balcon unde familia regală îşi face deseori apariţia, informează Reuters.

Palatul deschide pentru prima dată publicului East Wing (Aripa Estică), unde este situată Camera Centrală, care dă spre celebrul balcon.

Camera face parte din East Wing, construită de regina Victoria şi de prinţul Albert. Prinţul Albert este cel care a sugerat balconul, a indicat Nicola Turner Inman, curatoare a Departamentului de arte decorative din cadrul Royal Collection Trust.

A fost folosit pentru prima dată în 1851 pentru a saluta trupele britanice care luptau în Războiul Crimeii. A fost folosit aşadar de foarte multă vreme, a adăugat ea.

Vizitatorii nu vor avea voie să iasă în balcon, însă vor putea privi prin perdea către bulevardul The Mall şi vor admira un candelabru restaurat, din secolul al XIX-lea, în forma unei flori de lotus.

Faptul că publicul poate vedea candelabrul, nu doar din prag, ci chiar din camera în care acesta se află, este o perspectivă interesantă, a completat Turner Inman.

Posesorii de bilete vor putea vizita şi Yellow Drawing Room, unde se află piese din secolul al XVIII-lea cum ar fi un tapet chinezesc recent restaurat şi un ceas Kylin.

Deşi sunt disponibile tururi ghidate în diferite părţi ale palatului din 1993, accesul în această secţiune a devenit posibil după cinci ani de renovări în cadrul programului de întreţinere a Palatului Buckingham.

Alte atracţii includ carpete de perete din mătase imperială chineză dăruite reginei Victoria, precum şi lucrări semnate de pictori din secolul al XVIII-lea, printre care Thomas Gainsborough, expuse în Coridorul Principal.

Pe lângă camerele din aripa estică, deseori folosite pentru recepţii şi întâlniri precum şi pentru apariţiile la balcon, biletele, care costă 75 de lire sterline (95,90 dolari), includ şi accesul către State Rooms.

Pe timpul verii, vizitarea camerelor de stat şi a încăperilor din East Wing vizează perioada 11 iulie - 29 septembrie. Bilete mai ieftine sunt disponibile doar pentru State Rooms, însă vizitatorii dornici de a vedea aripa nou deschisă vor trebui să aştepte până anul viitor, întrucât biletele s-au epuizat deja. 

Articole similare

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel