Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
Octavia Geamănu a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă. Concret, este vorba despre un „abuz” la locul de muncă, după cum povestea chiar prezentatoarea în trecut, când a fost îndepărtată forțat din cadrul Observatorului de weekend pe care-l prezenta la Antena 1. În locul ei a fost adusă o altă prezentatoare, fără ca vedeta să primească vreo explicație. Octavia Geamănu nu s-a lăsat prea ușor și a deschis un proces împotriva angajatorilor săi. Mai mult, aceasta nu a ales să-și dea demisia, ci, în primă fază, și-a cerut toate zilele de concediu care îi mai rămăseseră din anii trecuți. În acest fel, celebra prezentatoare a stat într-un concediu de odihnă timp de câteva luni, iar zilele acestea s-a întors din nou în redacția Antenei 1, pentru a-și face dreptate.
„După multe luni (nici nu mai știu câte) mi s-a încheiat concediul de odihnă. Surprinși ai mei colegi să mă revadă azi, dar surprinsă și eu să discut cu unii dintre ei și să aflu cum mulți credeau că zilele de concediu mai vechi de doi ani “se pierd”. Nu se pierde nimic pe drum dacă ești inspirat să îți notezi totul. Și eu aveam zile de concediu neluate din 2017 pe care mai mult de nevoie decât de voie le-am folosit acum. Azi, pe drumul spre redacție, simțeam un gol în stomac. Vin într-un loc unde nu mă aștept să curgă lapte și miere că-n zilele în care nu aveam un proces cu angajatorul.”, a transmis Octavia Geamănu, pe rețelele de socializare.
Vedeta este mai determinată ca oricând să-și facă dreptate, pentru că, susține ea, cariera sa a fost clădită pe multă muncă și în mod cinstit.
„Cert e că merg în continuare determinată pe acest drum. Mă întreabă mulți de ce nu renunț. Însă și mai mulți îmi spun să nu renunț. Eu aleg așa cum am făcut-o de fiecare dată, în raport cu cine sunt și ce simt. O viață profesională clădită în mod cinstit, cu sacrificii și fără compromisuri, îți oferă o putere nebănuită. Mulți cunosc acest sentiment. Nimeni nu are dreptul să își bată joc de carieră ta, de munca ta, de viața ta, de demnitatea ta, de onoarea ta. Ori în fața unor astfel de abuzuri (căci așa am fost educată să le numesc de-a lungul carierei), niciodată în viață asta nu voi pleca fruntea! Cu gânduri bune tot înainte.”, a continuat aceasta.
Mai mult, aceasta susține că nici până în ziua de astăzi cei care au luat această decizie nu i-au oferit o explicație plauzibilă, care să-i motiveze înlocuirea sa de la pupitrul știrilor.
„Nici eu nu am primit vreo explicație. Da, așa e. Audiențele în weekend erau foarte bune. (…) Aș vrea să cred, totuși, că angajatorul nu m-a considerat vreo secundă o fată blondă' în înțelesul din popor. Ar fi trist ca astfel de persoane dulci și suave' să prezinte știri în prime time ani la rând. (…) Pare că nu se vrea să revin unde eram. (…) Eu fiind doar în weekend la Observator, eram liberă de luni până vineri. (…) Nu îmi vine să dau cu nimeni de pământ. Am colegi puși în situații neplăcute… Dar mergem înainte spre mâine.”, a mai dezvăluit Octavia Geamănu, în comentarii.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...