Olandezii retrocedează comori din era colonială
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
S-a organizat o întreagă ceremonie. 

Ţările de Jos au remis luni autorităţilor din Sria Lanka titlurile de proprietate asupra a şase comori din era colonială, inclusiv pentru un tun de bronz din secolul al XVIII-lea decorat cu aur şi cu argint şi încrustat cu rubine, conservat în prezent la Rijksmuseum din Amsterdam, informează AFP.

În cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului srilankez al Culturii, în oraşul Colombo, viceministrul olandez pentru Cultură, Gunay Uslu, a semnat documentele care atestă că Sria Lanka este proprietarul acestor obiecte, au anunţat oficialii din ţara asiatică.

Muzeul Naţional din Sria Lanka i-a acordat în schimb celebrului Rijksmuseum din Amsterdam dreptul de a deţine aceste comori până când ele vor fi transportate la Colombo, în luna decembrie.

Primul lot ce urmează să fie transferat în Sria Lanka include "Tunul lui Lewke", care ar fi fost un cadou oferit de un aristocrat srilankez, Lewke Disava, regelui Kandy în jurul anilor 1745-1746, Acel tun cu decoraţiuni spectaculoase a fost confiscat de soldaţii olandezi în 1765.

După ce a fost expus în Ţările de Jos, tunul a ajuns în cele din urmă la Rijksmuseum.

Celelalte obiecte - două săbii din aur şi argint, două puşti şi un pumnal - datează din epoca în care ţara insulară asiatică făcea parte din imperiul colonial olandez, din 1658 până în 1796.

Decizia privind restituirea obiectelor din epoca colonială către autorităţile din Sria Lanka şi Indonezia a fost luată în urma recomandărilor formulate de o comisie înfiinţată de Guvernul olandez cu misiunea de a ancheta achiziţiile ilegale efectuate în epoca imperiului colonial.

Comisia a fost înfiinţată după ce Indonezia, fostă colonie olandeză, a dorit să îşi recupereze operele de artă şi colecţiile de istorie naturală. Sri Lanka a cerut de asemenea retrocedarea comorilor sale care au fost spoliate de olandezi.

Insula asiatică s-a aflat sub dominaţie portugheză din 1505 până în 1658, înainte să intre sub control olandez, apoi sub cel al Imperiului colonial britanic şi să îşi obţină independenţa în anul 1948. 

Articole similare

Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat



Cele mai noi articole
pixel