Oligarhul Mihail Hodorkovski: Putin nu mai are mult. Sfârșitul lui politic este aproape
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Imediat după ce Putin a invadat Ucraina, fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski, cel care a făcut 10 ani de pușcărie pentru că a îndrăznit să-i țină piept liderului de la Kremlin și să manifeste ambiții politice, i-a îndemnat pe ruși să iasă în stradă pentru a schimba ceva în țară. Acum revine și spune că sfârșitul domniei lui Putin se apropie de sfârșit.

Fostul oligarh rus devenit opozantul lui Putin afirmă, într-un interviu acordat postului de televiziune France 24, că invazia rusă în Ucraina reprezintă, de fapt, o "sinucidere" politică pentru Vladimir Putin.

În opinia lui, Vladimir Putin s-a simțit "profund jignit" de evenimentele care s-au derulat în Ucraina începând din 2014, când, pe fondul unor proteste de o amploare rar întâlnită, președintele de atunci ai Ucrainei, Viktor Ianukovici, a fost obligat să se refugieze în Rusia. Pentru Putin, acele evenimente și toate care au urmat nu sunt altceva decât o manevră americană pentru a-l doborî. Decizia sa de a invada Ucraina a fost de natură "emoțională", Vladimir Putin văzând că lucrurile nu se mișcă în favoarea sa, consideră fostul patron al companiei petroliere Yukos. 

Chiar dacă Mihail Hodorkovski recunoaște "semne de paranoia senilă" la președintele septuagenar, el nu crede, totuși, că locatarul de la Kremlin este "nebun în sens clinic". Fostul oligarh consideră, de asemenea, că Putin a planificat această operațiune, dar a comis "multe greșeli" din cauza izolării sale, ceva simptomatic pentru "toți liderii autoritari".

Omul de afaceri spune că invazia Ucrainei este "o greșeală istorică", fără de care Putin ar fi putut rămâne la putere până la moarte. Președintele rus se "sinucide" pentru că "nu poate câștiga în Ucraina, chiar dacă ia Kievul și Harkovul". "Regimul se va prăbuși. Nu va fi rapid, vorbim un an, cel mult doi", a apreciat Hodorkovski, referindu-se la prăbușirea economiei sau la o revoluție internă. 

Citește mai departe pe DCBusiness

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Ellen DeGeneres este în pericol! A filmat totul (VIDEO) / FOTO: Facebook

Ellen DeGeneres și Portia de Rossi șochează Hollywood-ul. Decizia radicală de a părăsi America



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel