Opera Națională București organizează sâmbătă un spectacol comemorativ. Un an de la dispariția unei mari artiste
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Opera Naţională Bucureşti comemorează amintirea personalităţii extraordinare a Marianei Nicolesco, dedicându-i, sâmbătă, de la ora 18,30, spectacolul "Madama Butterfly" de Giacomo Puccini, la un an de la trecerea în nefiinţă a celei care a fost Primadonna Assoluta.

"În data de 14 octombrie 2022, la pauza dintre actul trei şi actul patru al spectacolului cu opera Carmen de Georges Bizet, am primit ca un trăsnet vestea trecerii în nefiinţă a marii soprane şi împreună cu publicul prezent la acea reprezentaţie am ţinut cu toţii un moment de reculegere în memoria celei care a fost Primadonna Assoluta. Sâmbăta aceasta, în zi de mare sărbătoare a praznicului Sfintei Cuvioase Parascheva - Sfânta protectoare a artistei, la un an de la acel moment fatidic, am ales să nu uităm şi să omagiem memoria Marianei Nicolesco, aşa cum se cuvine", a declarat regizorul ONB, Alexandru Nagy.

Producţia actuală a ONB datează din 1954 şi este cea mai veche producţie din repertoriul actual al primei scene lirice a ţării, fiind montată, în stil tradiţional, de către marele regizor Jean Rânzescu.

În foaierul Operei, atât la începutul spectacolului, cât şi în pauză, spectatorii vor putea asculta celebrissima arie "Un bel di vedremo" în interpretarea magistrală a Reginei Belcanto-ului, alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, o înregistrare din anul 1991, din arhiva personală a tenorului Operei Naţionale Bucureşti, Bogdan Mihai - unul din discipolii maestrei.

Despre Mariana Nicolesco


Aclamată ca Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta, Diva Divină pe cele mai prestigioase scene şi în principalele săli de concert ale lumii, soprana Mariana Nicolesco a sedus publicul cu vocea sa, cu măiestria sa în arta cântului şi cu personalitatea ei scenică, abordând cu brio un amplu repertoriu mergând de la baroc la creaţia contemporană, potrivit biografiei publicate de Academia Română.

A interpretat în premieră mondială capodopera "Seven Gates of Jerusalem" de Krzysztof Penderecki la celebrarea a 3.000 de ani ai Oraşului Sfânt. Invitată de Papa Ioan Paul II, Mariana Nicolesco a cântat minunatele colinde româneşti la Primul Concert de Crăciun în Vatican, transmis de Mondovisione şi urmărit de peste un miliard de oameni.

Un studiu arată că, în istoria Teatrului alla Scala din Milano, este soprana care a apărut în cele mai multe premiere absolute.

Laureată a Medaliei UNESCO pentru Merite Artistice, Mariana Nicolesco a fost numită Artist UNESCO pentru Pace "în semn de recunoaştere a angajamentului său în favoarea moştenirii muzicale, a creaţiei artistice, a dialogului între culturi şi a contribuţiei sale la promovarea idealurilor Organizaţiei" şi Ambasador Onorific UNESCO.

Mariana Nicolesco a fost şi un promotor al tinerelor talente lirice, prin organizarea prestigiosului Festival Internaţionale şi Masterclass "Hariclea Darclee", an de an, la Brăila.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole
pixel