Opere de artă suspectate de a fi posibil furate: Metropolitan Museum of Art din New York va examina originile acestora
Autor: Elena Didilă
Data publicării:
Metropolitan Museum of Art din New York, unul dintre cele mai prestigioase muzee de pe planetă, va examina provenienţa unor opere de artă posibil furate şi, dacă se va dovedi că este aşa, le va restitui ţărilor lor de origine, au anunţat reprezentanţii instituţiei americane.

Într-o scrisoare publicată marţi seară în cotidianul The New York Times, directorul Max Hollein a anunţat că "îi revine lui 'The Met', unul dintre cele mai mari muzee din lume şi care deţine un loc preponderent pe piaţa mondială a obiectelor de artă, sarcina de a se implica într-o manieră mai intensă şi proactivă în examinarea unor părţi din colecţiile noastre", scrie Agerpres.


În mod concret, muzeul newyorkez va aloca mai multe resurse pentru această muncă de inventar, recrutând o echipă de cercetători care să studieze provenienţa unor opere de artă şi antichităţi dintre cele 1,5 milioane de obiecte ale sale.

"Vom extinde, accelera şi intensifica cercetările noastre asupra tuturor operelor ajunse la muzeu prin intermediul comercianţilor de artă care au făcut obiectul unei anchete" a justiţiei, a declarat Max Hollein, considerând că majoritatea pieselor suspecte au fost achiziţionate de The Met "între 1970 şi 1990".

"The Met deţine o istorie îndelungată privind examinarea conştiincioasă a colecţiilor noastre şi, dacă este cazul, de restituire a operelor de artă", a dat asigurări directorul său, citând retrocedarea de antichităţi în ultimii ani către "Egipt, Grecia, Italia, Nepal, Nigeria, Turcia şi, luna trecută, India".

Ca toate marile muzee occidentale, The Met se află sub presiunea "unui climat care se schimbă în ceea ce priveşte patrimoniul cultural", recunoaşte Max Hollein, iar instituţia americană a fost citată în procese judiciare ce vizează opere de artă posibil furate.

Astfel, justiţia newyorkeză a retrocedat marţi Chinei două sculpturi funerare din piatră, vechi din secolul al VII-lea e.n. şi cu o valoare estimată la 3,5 milioane de dolari, care au făcut obiectul unui trafic internaţional şi care au fost confiscate apoi în "The Met".

Procurorii din Manhattan desfăşoară din 2020 o vastă campanie de restituire a antichităţilor furate din aproximativ 20 de ţări, care au ajuns în muzeele şi galeriile de artă din New York, inclusiv la "The Met" şi la bogaţii săi colecţionari şi donatori.

Sculpturile funerare chineze au făcut obiectul "unui împrumut din 1998 până în 2023" către "The Met" acordat de Shelby White, în vârstă de 85 de ani, administrator şi filantroapă americană, de la care procurorii newyorkezi au confiscat în 2021 şi 2022 circa 20 de opere de artă furate.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel