Pentru a înțelege de ce au fost alese aceste culori, trebuie să ne întoarcem la momentul inventării semafoarelor. În anul 1910, au fost instalate primele semne de circulație. La acea vreme, ofițerii de poliție foloseau fluiere și lumini pentru a controla traficul și pentru a indica șoferilor momentul potrivit de a porni sau opri vehiculele.

După zece ani, în Detroit, Michigan, un ofițer de poliție numit William Potts a inventat primul semafor. În acea perioadă, nu existau reguli specifice privind tipul de lumină sau modelele utilizate. Însă în anul 1935, s-a luat decizia ca semafoarele să aibă trei culori principale - roșu, galben și verde. Dar cum s-a ajuns la această decizie?

Înainte de apariția semafoarelor în trafic, trenurile foloseau semnale luminoase pentru a comunica între ele. Conductorii de tren știau că semnalul roșu însemna oprire, semnalul alb indica posibilitatea de a circula, iar semnalul verde indica necesitatea de a circula cu prudență. Astfel, acest sistem de semnalizare feroviară a influențat ulterior alegerea culorilor pentru semafoarele utilizate în traficul rutier.

Ulterior, experții au observat că alegerea luminii albe a fost o greșeală, deoarece putea fi confundată cu alte obiecte sau surse de lumină. Ca urmare, lumina albă a fost înlocuită cu lumina verde, deoarece verdele este mai ușor de distins și poate fi observat cu ușurință de la distanță. Această schimbare a asigurat o mai mare claritate și siguranță în semnalizarea traficului rutier.

S-a optat pentru alegerea luminii galbene cu scopul de a avertiza șoferii să reducă viteza și să fie pregătiți să oprească. Această decizie s-a luat deoarece lumina roșie, fiind cea cu cea mai mare lungime de undă, este vizibilă de la distanțe considerabile, ceea ce o face ideală pentru a semnaliza necesitatea oprii. În acea perioadă, roșul era asociat cu pericolul potențial, astfel încât șoferii erau conștienți că trebuie să oprească atunci când semaforul arăta această culoare.