Patronul unui club de fotbal, nevoit să-și vândă avionul privat pentru a face faţă problemelor financiare
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Patronul unui club de fotbal și-a vândut avionul privat pentru a face faţă problemelor financiare.

Patronul clubului belgian de fotbal Royal Antwerp, Paul Gheysens, şi-a vândut avionul privat pentru a face faţă problemelor financiare, o veste care nu ar trebui să-i încânte pe fanii echipei, a dezvăluit luni ziarul Het Nieuwsblad, scrie site-ul radioteleviziunii RTBF. Potrivit Agerpres, acesta a decis să își vândă avionul pentru că avea nevoie urgentă de numerar.

Deși se știa de mai multe luni că șeful companiei imobiliare Ghelamco are probleme financiare, nu se știa că situația este atât de gravă. Se pare că totul a pornit de la faptul că pandemia de COVID-19 și apoi războiul din Ucraina i-au afectat mult afacerile, iar acum acesta se luptă să ramburseze împrumuturile şi diferitele termene de plată. În plus, Ghelamco nu ar fi singura companie a lui Gheysens aflată în dificultate.

"Toţi cei care ştiu să citească un bilanţ contabil înţeleg că lucrurile nu merg bine", a declarat expertul Pascal Paepen, care a comparat ultimele acţiuni ale lui Gheysens cu "o vânzare a vechiturilor la preţ redus".

Mai multe informații despre Paul Gheysens

Paul Hilaire Augusta Gheysens este prezentat ca fiind un dezvoltator de proiecte, antreprenor și manager de fotbal belgian. Gheysens a crescut într-o familie de fermieri din Ypres și a studiat medicina veterinară, dar a abandonat școala pentru a deveni grădinar. După ce s-a ocupat mai mult timp cu amenajarea grădinilor el a înființat compania de construcții Ghelamco, în 1985. Pe lângă Belgia, compania este activă și în Polonia și alte țări din Europa de Est. După căderea comunismului, la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, Ghelamco a cumpărat terenuri ieftine și, ulterior, a dezvoltat diverse proiecte în construcții.

El a construit mai multe clădiri de birouri în capitala Poloniei - Varșovia, inclusiv Varșovia Spire, un complex de birouri al firmei de arhitectură belgiană Jaspers-Eyers, care este a doua cea mai înaltă clădire din Polonia.

Clubul Royal Antwerp, considerat a fi deosebit de cheltuitor



Clubul Royal Antwerp a inversat brusc tendinţa pe piaţa transferurilor după ce a fost deosebit de cheltuitor în sezoanele 2021-2022 şi 2022-2023. Anul trecut, clubul a vândut jucători de 46 de milioane de euro şi a cumpărat din 10 milioane de euro, în timp ce balanţa actuală a ferestrei de transferuri din această vară arată vânzări de 26 de milioane de euro şi achiziţii pentru 8 milioane.

În sezonul 2022-2023, clubul belgian de fotbal Royal Antwerp a reuşit pentru prima oară în istoria sa un eventual campionat - Cupa Belgiei. Echipa a reușit să încheie pe locul 6 ultima ediţie de campionat şi a ratat calificarea în cupele europene. Echipa a avut de-a lungul timpului mai mulți antrenori de succes, iar unul dintre aceștia a fost și românul Ladislau Boloni, în perioada 2017-2020.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel