Pistoalele lui Napoleon Bonaparte vândute la licitație pentru 1,69 milioane de euro
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Un set de două pistoale, care i-au aparținut lui Napoleon Bonaparte și cu care acesta a contemplat sinuciderea după pierderea imperiului său în 1814, a fost scos la licitație duminică în Franța, în ciuda refuzului guvernului de a le acorda un certificat de export.

Cele două pistoale bogat decorate, clasificate drept "comori naționale" în Franța, au fost vândute la licitație pentru 1,69 milioane de euro (onorarii incluse), a anunțat casa de licitații Osenat.

"Clasificarea ca tezaur naţional conferă obiectului o valoare incredibilă", a comentat un reprezentant al Osenat.

Vândute în preţioasa lor cutie din lemn şi cu accesoriile lor, "aceste două pistoale cu percuţie, încrustate cu aur şi argint, reprezentând profilul împăratului", erau estimate la o valoare cuprinsă între 1,2 şi 1,5 milioane de euro, a declarat pentru AFP expertul Jean-Pierre Osenat.

Casele de licitaţii Osenat şi Rossini, specializate în epoca napoleoniană şi care au organizat licitaţia la Fontainebleau, în apropiere de Paris, alături de alte 237 de loturi, nu au dezvăluit nicio informaţie despre cumpărător, dar consideră că vânzarea a fost un succes.

Napoleon I a comandat special această pereche de pistoale celebrului armurier Louis Marin Gosset şi sunt realizate din materiale nobile precum rădăcină de nuc, abanos, catifea verde şi perle. Ele sunt legate de tentativa sa de sinucidere de la Fontainebleau, din noaptea de 12-13 aprilie 1814, în timpul primei sale abdicări.

Încarcerat în palatul Fontainebleau după ce a fost învins în 1814 de aliaţi (Rusia, Austria şi Prusia, precum şi Marea Britanie), Napoleon era complet deprimat şi a vrut să se sinucidă cu unul dintre aceste pistoale înainte de a accepta exilul pe insula Elba, aminteşte EFE.

"Dar marele său scutier Caulaincourt (Armand Augustin Louis, marchiz de Caulaincourt, duce de Vicence, 1773-1827) a îndepărtat praful de puşcă. Napoleon a luat apoi nişte otravă, dar a vomitat-o şi nu a murit", a declarat Osenat pentru AFP.

"Împăratul i-a dăruit apoi cele două pistoale şi o sabie lui Caulaincourt în amintirea loialităţii sale în acele zile negre. De atunci, acestea au rămas în familia sa, care a decis să se despartă de ele", a adăugat expertul.

Cele două arme au fost "considerate comori naţionale" de către Comisia consultativă a comorilor naţionale într-un aviz care însoţeşte ordinul de refuz al certificatului de export publicat sâmbătă în Journal officiel.

Pistoalele, potrivit Ministerului francez al Culturii, ar trebui să fie destinate să se alăture colecţiilor naţionale şi, în special, sabiei pe care Napoleon a dăruit-o, de asemenea, generalului Coulaincourt în aceeaşi perioadă după ce a fost detronat, a declarat Ministerul Culturii.

Indiferent de valoarea şi vechimea sa, un obiect cultural clasificat drept tezaur naţional nu poate părăsi Franţa decât temporar, cu întoarcere obligatorie, explică site-ul Ministerului Culturii.

Refuzul unui certificat de export deschide o perioadă de 30 de luni în cursul căreia autorităţile franceze pot face o ofertă de cumpărare proprietarului operei, care are dreptul să refuze. Dacă statul renunţă la achiziţie, pistoalele pot părăsi ţara.

În noiembrie, faimosul bicorn negru al împăratului, cu cocarda sa roşie, albă şi albastră, a fost vândut pentru 1,932 milioane de euro (inclusiv costurile), un record mondial.

Articole similare

Actriţa Jennifer Lawrence, însărcinată cu al doilea copil

 Actriţa americană Jennifer Lawrence este însărcinată cu...

Lionel Richie anunță turneul 2025 Say Hello To The Hits

Lionel Richie revine în Marea Britanie în 2025, ca parte...


Top citite
Astronomii au identificat originea meteoriţilor care au lovit Terra/Freepik

Astronomii au identificat originea meteoriţilor care au lovit Terra

Foto: Instagram Andreea Antonescu

Săndel Bălan a rupt tăcerea despre absența Andreei Antonescu, din spectacolul Andreei Bălan: S-au certat, s-a tăiat filmul

Bruce Springsteen

Noul documentar despre Bruce Springsteen are premiera la Londra

Captura Instagram

Membrii trupei One Direction, ''complet devastaţi'' de moartea lui Liam Payne

Britney Spears șochează din nou: Cea mai genială decizie din viața mea a fost să mă căsătoresc cu mine/ Facebook

Britney Spears șochează din nou: Cea mai genială decizie din viața mea a fost să mă căsătoresc cu mine

Cher spune că cele două divorțuri au fost „mai ușoare” decât intrarea în Rock & Roll Hall of Fame /Captura Youtube

Cher spune că cele două divorțuri au fost „mai ușoare” decât intrarea în Rock & Roll Hall of Fame



Cele mai noi articole

Actriţa Jennifer Lawrence, însărcinată cu al doilea copil

 Actriţa americană Jennifer Lawrence este însărcinată cu...

pixel