Donald Trump a împlinit 78 de ani. Mesajul lui Biden: „Vârsta e doar un număr
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Deşi delegarea atribuţiilor trebuia făcută către viceprimar, conform unei hotărâri de Consiliu Local, Allen Coliban a ales-o pe Adriana Miron, administratorul public al municipiului, să îi ţină locul. Conform viceprimarului PNL, nu doar acest act este ilegal, ci toate documentele emise în baza acestuia de Primăria Braşov în perioada următoare vor fi nule.
Potrivit acestuia, poziţia sa este confirmată de prefectul judeţului, Mihai Cătălin Văsii, care a comunicat Primăriei, printr-o adresă oficială, că atribuţiile primarului, pe perioada cât acesta lipseşte, sunt exercitate de "viceprimarul desemnat de Consiliul Local".
"Referitor la delegarea atribuţiilor primarului prin act adiţional la contractul de management al administratorului public pot să afirm că este încă o dovadă a faptului că primarul nu are habar de Codul Administrativ şi se lasă condus de primarul de facto al municipiului, numit din pix, fără concurs, doamna Miron, cea condamnată penal. (...). Ca urmare a acestor ilegalităţi, ieri am sesizat Instituţia Prefectului şi azi am demarat procedurile privitoare la desfiinţarea actului ilegal de către instanţa de contencios, mai exact am depus cererea de revocare a acestuia (...) Atrag atenţia că, aşa cum arată şi răspunsul prefectului, acest act este nelegal, nu poate produce niciun efect (...), primarul municipiului fiind eu, desemnat prin act administrativ de CL. (...) Cred că s-a urmărit a se transfera către această doamnă puterea pentru a putea face nişte jocuri, pentru a da curs unor interese obscure. Altfel, nu-mi explic cum poţi să arunci instituţia Primăriei Braşov într-o astfel de luptă, într-un astfel de haos", a declarat Sebastian Rusu, citat de Agerpres.
Hotărârea Consiliului Local conform căreia dacă primarul intră în concediu, atribuţiile trebuie delegate spre viceprimar a fost adoptată anul trecut, cu voturile consilierilor PNL şi PSD.
Sebastian Rusu a mai spus şi că s-a adresat instanţei de contencios administrativ pentru anularea delegării atribuţiilor.
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Dwayne "The Rock" Johnson se...
Vicepreşedintele Consiliului...
Traian Băsescu a spus dacă va candida la...
Pompierii giurgiuveni...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...