Premierul Ciucă, ultimele noutăţi despre recensământ. La Bucureşti au fost aduşi recenzori din alte judeţe
Autor: Florin Ravdan
Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că în Bucureşti au fost aduşi recenzori din alte judeţe şi a spus şi în ce stadiu este recensământul. 

"Ne apropiem de finalizarea recensământului. Acesta trebuie finalizat până pe data de pe 31 iulie, în conformitate cu legea și cu angajamentele pe care le-am avut cu programul Băncii Mondiale. Ca atare, din datele pe care le am, în momentul de față, peste 85% din recensământ s-a desfășurat, ceea ce poate să constituie un grad satisfăcător.

Mai sunt câteva zile până la sfârșitul lunii; cred că putem, prin intermediul autoritățile locale - prefecturi, primăriile -, prin sprijinul pe care îl pot acorda de la o localitate la alta, dintr-un județ în altul, cu recenzori, să asigurăm finalizarea acestui demers. Sunt probleme, din ceea ce am primit noi până acum, în municipiul București, în Timișoara și în Iași, ca atare, rog să se ia măsuri la nivelul acestor localități. Ştiu că în București au fost aduși recenzori din Călărași, poate și celelalte județe pot să dea o mână de ajutor, astfel încât să se finalizeze așa cum se cuvine.

Am discutat cu președintele Institutului Național de Statistică. Are speranța că, așa cum s-au derulat lucrurile, recensământul se va finaliza și vom beneficia de datele de care avem nevoie. Vă cer, încă o dată, să vă sprijiniți reciproc în derularea activităților în perioada care ne-a rămas, astfel încât să poate să fie finalizat cum se cuvine", a spus premierul Nicolae Ciucă, la o videoconferinţă care a avut loc vineri dimineaţă. 

Recensământ 2022. Termenul limită, prelungit până la finalul lunii iulie

Perioada de culegere a datelor pentru recensământul populaţiei şi locuinţelor, care se desfăşoară în ţara noastră, a fost prelungită, din nou, până la sfârşitul lunii, anunţă Institutul Naţional de Statistică. Aceasta este ultima perioada de prelungire permisă, iar culegerea datelor va continua atât în punctele fixe, cât şi prin recenzorii de teren.

Până miercuri, 21 iulie, fuseseră recenzate, la nivel naţional, aproape 17 milioane de persoane, ceea ce reprezintă peste 87% din populaţia rezidentă ţintă estimată, scrie Rador.

Recensământ 2022. Lista actualizată cu toate punctele de recenzare și programul în cele 6 sectoare ale Bucureștiului

Sectorul 1

Centrul din Piața Amzei nr. 13. El va funcționa de sâmbătă, 9 iulie 2022, în intervalul orar 9.00 – 19.00. Programul de luni până duminică este același, de la ora 9.00 până la ora 19.00.

Sediul Primăriei Sectorului 1 (Serviciul Relaţii cu Publicul - parter), în intervalul orar 8:00 - 20:00;

Calea Griviţei nr. 208-210, punct de încasare taxe şi impozite în cadrul DGITL, între orele 8:00 şi 20:00;

Şcoala Gimnazială nr. 192, strada Munteniei nr. 32, punct de lucru mobil, program 8:00 - 20:00;

Mall Băneasa, în intervalul orar 10:00 - 22:00.

Sectorul 2 

Sediul Primăriei Sector 2, de luni până duminică, în intervalul orar 8:00 - 22:00;

Piaţa Obor (locaţia aferentă Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2), după programul: de luni până vineri, între orele 8:00 - 19:00, sâmbătă între 8:00 - 18:00, iar duminică, în intervalul 8:00 - 16:00;

Șoseaua Pantelimon nr. 301 (locaţia DGASPC Sector 2), de luni până duminică, în intervalul orar 8:00 - 22:00;

Bd. Gării Obor nr. 14 (fost sediu al Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2), de luni până duminică, între orele 8:00 - 22:00;

Colentina nr. 87, bl.87, sc. A, parter, nr. 3, de luni până duminică, între orele 8:00 - 22:00;

Maior Coravu Ion nr. 17-23, bl. C6, sc. A, parter, ap. 2, de luni până duminică, între orele 8:00 - 22:00.

Sectorul 3

Mall Park Lake (str. Liviu Rebreanu nr. 4) - Program: 10.00- 22.00

Primăria Sectorului 3 (Calea Dudești nr. 191) - Program: 8.00- 16:30.

Sectorul 4 

Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu", str. 11 Iunie, nr. 41;

Centrul Comercial Grand Arena, în cadrul Biroului Unic;

Şcoala Gimnazială nr. 190, bd. Calea Văcăreşti, nr. 296;

Şcoala Gimnazială "George Bacovia", str. Stoian Militaru, nr. 72.

Aceste puncte vor funcţiona în intervalul 9:00 - 20:00.

Sectorul 5

Bulevardul Libertăţii, nr. 16 (sediul INS), deschis de luni până duminică între orele 8.00 – 20.00.

Sectorul 6

Sediul Primăriei Sectorului 6, Biroul Unic: Calea Plevnei nr. 147-149. Program: luni- vineri 9.00–16.00; sâmbătă – duminică 9.00-18.00;

Container în apropierea stației de Metrou Păcii, Bd. Iuliu Maniu 220. Programul este de luni până duminică, în intervalul orar 9.00 – 18.00.

Administrația Școlilor: Răsadniței nr. 59. Program: luni – vineri 9.00–16.00; Sămbătă-duminică 9.00-18.00;

Strada Apusului 71-73 : zilnic, în intervalul orar 9:00-21:00;Direcția de Taxe și Impozite: Drumul Taberei nr. 18. Program: luni- vineri 9.00–16.30;

Direcția de Taxe și Impozite: str. Brașov nr 25. Program: luni – vineri 9.00–16.30;

Magazin SocialXchange: Calea Crângași nr. 3. Program: luni – joi 9.00–16.00; vineri 9.00 – 14.00; sâmbătă – duminică 9.00-18.00;

Complex Comercial Drumul Taberei: Drumul Taberei nr. 34. Program: luni – duminică 9.00–22.00;

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel