Premierul Mark Rutte: Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen
Autor: Anca Murgoci
Data publicării:
Olanda nu este, 'în principiu', împotriva aderării României la Schengen, a declarat, miercuri, premierul Mark Rutte.

El a efectuat o vizită la Centrul Naţional de Instruire Întrunită 'Getica' de la Cincu, judeţul Braşov, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Nicolae Ciucă.

'România a făcut foarte mulţi paşi în direcţia bună în ultimii ani. În acelaşi timp, zicem noi că poate fi vorba de aderarea la Schengen când toate condiţiile sunt îndeplinite. Avem şi un mecanism de monitorizare, avem şi Mecanism de Cooperare şi Verificare. Paşii următori vor veni, trebuie să vedem ce urmează în această procedură şi, după aceea, o să vorbim mai departe, dar Olanda nu este în principiu împotriva aderării României la Schengen', a afirmat premierul Regatului Ţărilor de Jos, potrivit traducerii oficiale.

El a vorbit despre importanţa unui stat de drept 'structural mai bun', în acest proces.

'Olanda nu se opune aderării României la Schengen, dar trebuie să o facem într-o manieră transparentă şi corectă, de aceea am menţionat MCV, trebuie să avem suficienţi paşi pozitivi şi trebuie să avem un stat de drept structural mai bun. Au fost făcuţi foarte mulţi paşi. Ceea ce trebuie stabilit acum, în cadrul MCV (este - n.r.) despre corupţie, despre crimă organizată', a detaliat Rutte. El a dat asigurări că parcurgerea procedurilor în acest context nu va dura 'mai mult decât este necesar'.

'Avem în lucru, din punctul meu de vedere, în legătură cu Schengen, sistemul de informaţii Schengen. Comisia Europeană a început procedurile cu privire la asta. Eu cred că misiunea ar putea să fie mai largă, misiunea de evaluare ar putea fi mai profundă, dar şi acolo aşteptăm rezultatele şi nu ştiu când vor veni. Trebuie să întrebăm şi după aia putem doar să dăm un răspuns, deci nu pot să vă dau un termen', a spus premierul Olandei.

Articole similare

Cher dezvăluie de ce se întâlnește cu bărbați mai tineri

Cher a explicat motivul pentru care se întâlnește cu...


Top citite
Captura Facebook

Britney Spears susține că paramedicii au venit „ilegal” după incidentul de la Chateau Marmont

Sursa: captură Youtube System Of A Down Live

Piesa zilei: Lost In Hollywood | System of a Down

Sursa: Freepik

Unde se termină ficțiunea și începe realitatea? Daniel Radcliffe își separă drumul de J.K. Rowling din cauza comentariilor împotriva transexualilor

Sursa: Freepik

Dincolo de Club 27: Cum mor cântăreții, în funcție de genul muzical

Sursa: Freepik

Ritmuri contemporane, esență clasică: "O noapte furtunoasă" revine pe scena Teatrului de Comedie

Sursa: Freepik

Muzeul Satului împlinește 88 de ani și te invită la o serie de evenimente speciale!


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Piesa zilei: Lost In Hollywood | System of a Down

Ce piesă o să asculți pe repeat astăzi? Dacă nu te-ai...

pixel