Presa ucraineană: MESAJUL lui Putin, înregistrat acum TREI zile. Filmarea, făcută pe 21 februarie
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
La la doar câteva ore după miezul nopții, președintele Federației Ruse a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale în Donbas”.

Putin a făcut declarațiile într-un discurs ”adresat națiunii”, la postul de televiziune Rusia 24.

Putin a justificat ofensiva prin situația din Donbas, Carta ONU, decizia Consiliului Federației și acordurile cu de prietenie cu republicile separatiste. 

"În baza Articolului 51 Partea 7 din Carta ONU și în temeiul deciziei Adunării Federale care a ratificat, la 22 februarie, acordurile de prietenie și asistență reciprocă cu ”DPR și LPR (republicile separatiste n.r.), am decis să conduc o operațiune militară specială. Scopul acesteia este de a proteja oamenii care au fost supuși hărțuirii, genocidului de către regimul de la Kiev timp de 8 ani. În acest scop, ne vom strădui pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei", a spus el. a spus.

Potrivit lui Putin, „țările agresive NATO nu-i pot ierta pe ruși pentru întoarcerea Crimeei” la Rusia.

El a spus că Rusia nu se poate „simți în siguranță” și nu se poate dezvolta în fața amenințării constante care „vine din Ucraina”.

"În 2008 ne-am apărat independența în Donbas, în 2014 am susținut oamenii din Crimeea și Sevastopol. Am pus o barieră teroriștilor din Siria. Nu aveam altă opțiune atunci, și acum", a spus șeful țării agresoare.

El a adăugat că „împrejurările necesită acțiuni imediate”, dar că ocuparea teritoriilor ucrainene nu este inclusă în planurile Rusiei. 

Putin a avertizat că Rusia este una dintre cele mai puternice puteri nucleare și a spus că pentru cei care vor fi o amenințare pentru Moscova, răspunsul Rusiei va fi imediat și va duce la consecințe pe care nimeni nu le-a întâlnit încă.

„Au fost luate toate deciziile necesare”, a spus el.

Președintele rus a subliniat în mod repetat că acțiunile Rusiei „sunt de autoapărare”.

„Trebuie să fac apel la armata ucraineană: dragi tovarăși, părinții și străbunicii voștri, nu s-au luptat cu naziștii pentru ca voi să-i serviți pe adepții acestora... Vă îndemn să depuneți armele și să plecați acasă. Oricine va face acest lucru va fi capabil să se întoarcă acasă în siguranță din zona de conflict”, a spus el.

Putin a dat vina pe „junta de la Kiev” pentru posibila vărsare de sânge. 

Canalul de opoziție din Belarus, Nexta Live, spune că a observat o anomalie în metadatele adresei lui Putin, captura făcută de aceștia arătând că înregistrarea a fost efectuată pe 21 februarie.

Acest lucru a fost relatat și de publicația rusă  Novaya Gazeta, pe contul de Twitter.

Jurnaliștii 

newtimes

Youtube video image

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Captura Instagram

De ce a fost înmormântat Liam Payne după o lună de la moartea sa

Papucii cu Grinch care șochează România. Prețul incredibil i-a lăsat pe mulți cu gura căscată

Captura Instagram

Iubita lui Babasha este însărcinată! Au dezvăluit și numele

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel